Florentina Loredana Dalian

duminică, 31 ianuarie 2016

Despre reguli și regulamente



Lucrez într-un domeniu (industria chimică) în care nerespectarea unei singure reguli o singură dată poate avea efecte catastrofale. De aceea, nu-mi permit să încalc regulile și regulamentele și le impun același lucru și angajaților din subordine. Dar mi s-a întâmplat, de curând, să încalc o regulă, într-un alt domeniu, cel literar, efectul final nefiind nici pe departe catastrofal, însă a provocat oarece tulburare, iar mie mi-a atras retragerea unui premiu literar, anume Marele Premiu la secțiunea „Poezie” a concursului „Romeo și Julieta la Mizil”. Decizie pe care am salutat-o, că de aceea există regulamente, să le respectăm cu toții și în toate situațiile. M-a supărat, însă, modul în care au decurs lucrurile, nu atât pentru mine, cât mai ales pentru organizatori și juriu, care au avut de rejurizat, de refăcut clasamente și... de dat socoteală unor neaveniți. Pentru aceasta, îmi cer scuze către onoratul juriu și neobosiții organizatori ai concursului. Cu atât mai mult cu cât n-am fost singura, ci s-au aflat în aceeași situație (deși cu nuanțe diferite) și următoarele două clasate. Așa încât, primele trei premii anunțate inițial au fost retrase și clasamentul refăcut.
          Mai exact, cum s-au petrecut lucrurile. Printre alte prevederi refereritoare la concurs, în regulament se menționa ca poeziile trimise (patru la număr) să nu fi participat la alte concursuri literare, să nu fi fost publicate pe hârtie etc. Nu discut aici despre oportunitatea acestor condiții, organizatorii pot pune oricâte doresc, cui nu-i convine, nu participă. Recunosc că, atunci când am făcut selecția poeziilor, mi-au ieșit din cap aceste reguli și, în niciun caz nu mi-am amintit că una din cele patru poezii fusese trimisă, cam în același timp, la un concurs on-line, pe un site de poezie. Respectiva poezie nu a fost premiată, deși a ieșit pe un onorabil loc 11, însă e clar, regula care spunea că nu trebuia să fie trimisă la alt concurs a fost încălcată. Singura mea grijă a fost să aleg poezii cât mai noi (iar aceea era una dintre cele mai noi). Am greșit, mi-am permis să fiu „poetă”, nu ingineră, și îmi asum greșeala și consecințele. În niciun caz, așa cum s-au exprimat diverși frustrați și diverse frustrate pe alocuri, nu am intenționat să „fraudez” concursul (te umflă și râsul!), să mă umplu de lauri, participând cu vechituri. Aveam zeci de poezii, din care aceea în cauză nici măcar nu era cea mai bună. Dar asta e, fiecare gândește pe măsura micimii sale. Nu discut aici despre organizatori, care au înțeles unde greșisem, ci despre cei care s-au grăbit să le arate acestora cu degetul că iată, cea de la marele premiu a mai trimis o poezie la un alt concurs, cea de pe locul al doilea chiar avusese una dintre poezii premiată la un concurs, iar cea de pe trei avea una dintre poezii apărută într-o revistă.
          Acum, după ce festivalul s-a încheiat, mă gândesc că poate n-ar fi fost rău ca organizatorii să efectueze verificările de rigoare (în ce-i privește pe câștigători, că, altfel, ar fi o muncă imposibilă să verifici pe toți cei peste 600 de participanți) înainte de anunțarea rezultatelor. Înțeleg că s-au bazat pe onestitatea participanților, cu atât mai mult îmi pare rău că i-am dezamăgit; dar când pui un regulament, te asiguri cumva că a fost respectat. Îmi dau seama că a fost foarte neplăcut ca, după anunțarea clasamentului, să vină diverși de prin coadă, cu note învârtindu-se pe la cinci, și care oricum nu ar fi aspirat la premii, să te arate cu degetul și să-ți spună că nu ți-ai făcut treaba. După anunțare, atunci au tăbărât pe facebook diverse și diverși care s-au arătat foarte zeloși în a căuta și demonstra. Ceea ce nu-i rău, avem nevoie de astfel de „câini de pază”  ai democrației. Rău este când această râvnă nu se manifestă atât în scopuri constructive, cât mai ales pentru a azvârli cu noroi. Le-aș recomanda acestor scormonitori (se vede treaba că au timp!) să încerce să scrie și ei măcar o poezie bună și, cu siguranță, atunci vor avea mai puține frustrări. Pe mine (cum și pe celelalte două descalificate) nu mă va împiedica retragerea unui premiu de care m-am bucurat o zi, nici să câștig alte concursuri, nici să scriu bine. În plus, voi fi mult mai atentă la ceea ce voi trimite de-acum înainte, drept pentru care mulțumesc „căutătorilor de comori” pentru tragerea acestui semnal de alarmă. De asemenea, mulțumesc juriului, personalități literare marcante, pentru onoarea de a-mi fi notat poeziile cu cea mai mare notă din concurs (9,68). Rămân cu această impresie frumoasă; dacă la proză și chiar la teatru aveam suficiente confirmări, în poezie încă mai ezitam și parcă nu-mi venea a crede că ceea ce scriu merită luat în seamă.
          Mulțumesc, de asemenea, bunilor mei prieteni din lumea umoristică și nu numai (concursul a avut și secțiune de epigramă), cei care mi-au arătat susținerea și au înțeles. Mamăăă,  ce s-au mai cernut! Chiar aveam nevoie de-o confirmare, parcă simțeam nevoia să mai dau un pic cu coasa-n jur. La o treaba ca asta ți se arată adevărații prieteni. Chiar azi m-am bucurat de vizita a cinci CUCi de-ai mei, constănțeni, în drumul de la Mizil spre Constanța. Întâlnirea noastră a fost un festin. Dar despre asta, altă dată! Acum doar atât: ca să mă „împace” (deși ei erau mai afectați decât mine, în special Noni Gagniuc), au umblat jumătate de Slobozie să-mi găsească niște superbe lalele, mi-au adus o medalie și un calendar pe spatele căruia mi-au scris o diplomă: „pentru cea mai frumoasă des... calificată poetă!” Semnează CUCii: Petru Brumă, Claudiu Conțevici Ananie Gagniuc, Dan Norea și Ionuț-Daniel Țucă” Noni, cu binecunoscutu-i umor, a adăugat: „Ăsta-i singurul calendar pe care ai să-l agăți pe dos.” Iar Ionuț mi-a și trântit o epigramă pe care am s-o învăț pe de rost:

Când mai trimiți creații la Mizil,
De-aceste sfaturi foarte pertinente
Tu ține cont mereu, că e util:
Există delatori, regulamente...

Voi ține minte. Dar nu pentru Mizil! Mizilul e pentru mine, acum, o carte închisă. Ceea ce nu înseamnă că nu-l păstrez în suflet cu drag, împreună cu toți oamenii minunați pe care i-am cunoscut acolo.

          Slobozia, 31 ianuarie 2016

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Cât o lacrimă de ceară



Ne-am împotmolit visele-n iarnă
și de-atâta înstrăinare
au degerat ghioceii sub zăpadă;
să mai tragem o dușcă, să ne dezghețăm,
să uităm măcar o zi
că am fi putut fi fericiți o viață!
Ne-am dat fericirea la schimb pe tăcere
și-acum ne-ntrebăm când oare
vom avea și noi dreptul
la un dram de iubire,
măcar cât o lacrimă de ceară.

Fiți sobrii, tovarăși!
dați-o-n bălării de iubire,
băgați-vă iluziile undeva
și construiți mai departe ziduri!
Omenirea are nevoie de ziduri,
cât mai multe ziduri,
în spatele cărora să ne ascundem
cu tot cu paradisul pierdut...


Slobozia, 30 ianuarie 2016

joi, 28 ianuarie 2016

Joi



Uneori se-ntâmplă, într-o banală zi de joi,
cineva să-ți deschidă ușa,
pe nepregătite,
aducând răcoarea de-afară
și soarele-n priviri;
cărând într-o geantă anotimpurile,
niște rime imperfecte și alte mărunțișuri.
se-așază într-o postură incomodă,
îți deschide fișierul cu poezii, citește
apoi se declară mulțumit
printr-o mișcare scurtă din cap;
câteva observații fugare
- vezi c-ai încurcat timpurile -
da, știu, veșnica mea problemă,
cu timpul și timpurile.
mai răsfoiește două pagini de carte,
bea ceai sau cafea, nu contează,
apoi dispare cu-o piruetă
prin albul zăpezii topită pe jumătate,
sub soarele-acesta în lumina căruia
toate nimicurile vieții par mai frumoase.

Slobozia, 28 ianuarie 2016

miercuri, 27 ianuarie 2016

Paradox




Un copil plimba o cioară de aripă, de colo-colo. L-am întrebat dacă e vie sau moartă. Răspunsul a fost magistral: „E şi vie, e şi moartă”. Era vie, întrucât mai mişca, dar moartă pentru că fusese împuşcată şi era în curs de a-şi da duhul. Şi vii şi moarte, cel mai adesea aşa lăsăm cele din viaţa noastră. Iubirile, pasiunile... nici nu le lăsăm în viaţă, nici nu le omorâm. Le dăm în cap, apoi aşteptăm cu laşitate să-şi dea singure duhul. N-avem curajul să dărâmăm până la capăt. Apoi le târâm de-o aripă, aşa, vii şi moarte în acelaşi timp, de-a lungul existenţei noastre. Odată cu ele, şi noi jumătate trăim, jumătate murim. Doar că nu ne mai dăm seama. Viaţa şi moartea convieţuiesc la-nţelegere printr-un pact tacit. Dacă întrebi un adult despre ceva – indiferent ce – dacă e viu sau mort, îţi va răspunde ori, ori. Copiii au darul de-a surprinde mai fidel realitatea, exprimând-o fie şi prin acest paradox – E şi vie, şi moartă – paradox care în mintea lor încape.


Slobozia, 27 ianuarie  2016
Portret de Vasile Aionesei

duminică, 24 ianuarie 2016

Poesis - Radio Trinitas (22 ianuarie 2016)


O înregistrare nepricepută, făcută de mine, a emisiunii „Poesis” difuzată la Radio Trinitas în seara de 22 ianuarie 2016. Poezii de Florentina Dalian în lectura doamnei Lidia Popița-Stoicescu
Primele 3-4 minute din înregistrare conțin secvențe din emisiunea anterioară - „Serata muzicală”, cu Placido Domingo
Scuze pentru „ingredientele” adăugate (foșneli, tropăieli); îmi aparțin și mi le asum; nicidecum nu s-au auzit în studioul Radio:) 

Fișierul audio, mai jos: 





sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Mirare



din vârful lumii,
deasupra barierei de nori,
cuvintele aproape nu mai contează;
ce mai poți să duci cu tine
din lumea pe care ai lăsat-o în urmă?
vreo amintire pe undeva,
vreun dor prin buzunarele inimii,
o vorbă rămasă nerostită,
umbra unei icoane...

te-ntorci în tine
cum te-ai întoarce acasă -
te găsești sau nu te găsești -
și te miri de
cât de puțin ai nevoie
pentr-o „răpire la cer”

Slobozia, 23 ianuarie 2016

Portret de Vasile Aionesei
Prelucrare imagine: Florin Dănilă