Florentina Loredana Dalian

duminică, 15 martie 2015

"Mă dusei să trec la Olt"

Jurnal de risipită - Craiova, 13 martie 2015

Mă dusei să trec la Olt... Mândruţ n-am avut (norocul meu, altfel trebuia să-l trec în spinare, după cum bine grăieşte cântecul), podaru' nu-mi ceru un zlot, aşa că-l trecui fără probleme şi bătăi de cap. Ce-i drept cu automobilul, nu cu barca, nici înot (brrr!), ceea ce mi-a oferit şansa de a mă şi întoarce. Pe podul de la ieşirea din Slatina, mi-am amintit că mai fusesem acolo, prin 2008, toamna, la festivalul de umor "Oltenii şi restul lumii". Organizatorii, cu sprijinul Poliţiei, au oprit circulaţia pe pod pentru vreo oră, timp în care noi, importanţii premianţi furăm plimbaţi cu caleştile cu cai, căluţii gătiţi ca de paradă... eh, m-am simţit atât de importantă, că până şi Oltul, cât îi el de lung şi lat şi adânc, mi se părea mic pe lângă mine. Am primit şi paşaport de oltean, m-am întors acasă, pe lângă premiu, diplomă şi trofeu, cu o rogojină, un tricou cu Primăria Slatina, o şapcă inscripţionată "Oltenii şi restul lumii", o ulcică de lut, doar prazul mai lipsea. În schimb, l-au primit invitaţii de onoare: regizorul Geo Saizescu (Dumnezeu să-l odihnească!) şi caricaturistul Ştefan Popa Popa's. Ei, amintiri...        

          Dar să revin. De data aceasta, m-am teleportat dincolo de Olt, până pe la Craiova, invitată de Asociaţia Macedonenilor din România (AMR), în calitate de premiant (locul II) la secţiunea "prozatori cu volume publicate" (mă rog, ei i-au zis "prozatori consacraţi"). Cazarea (foarte bună!) a fost la Hotelul Green House, iar Festivitatea de premiere a avut loc la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" Dolj. Premiile la cele patru secţiuni, poezie şi proză, debutanţi şi consacraţi, au fost acordate într-o atmosferă festivă, acţiunea fiind moderată de domnişoara Camelia Papură de la Cancelaria Prefectului - Dolj. Au rostit scurte alocuţiuni doamna Constantina Dumitrescu, preşedintele AMR, doamna Laura Rogobete, secretar general AMR şi director al Editurii "Macedoneanul", domnul Ionuţ Stancu, reprezentantul macedonenilor în Parlamentul României, doamna prof. dr. Maria Tronea care a vorbit despre poetul Alexandru Macedonski. De asemenea, au prezentat concluziile juriului referitoare la creaţiile din concurs şi la cele premiate cei care au făcut parte din acesta: scriitorul de etnie macedoneană Emilian Mirea, poetul Ion Maria şi Davian Vlad, lector universitar la Facultatea de Litere din Craiova şi realizator de emisiuni la Radio România Oltenia Craiova. Premianţii, înainte de a-şi primi diplomele, frumoasele trofee şi premiile, au fost invitaţi, pe rând, la microfon, pentru a citi din creaţiile proprii sau a vorbi despre cărţile lor, premianţii macedoneni recitând atât în română cât şi în macedoneană (limbă slavă, destul de asemănătoare cu bulgara). Festivitatea s-a încheiat cu un mini-recital Macedonski şi cântece populare macedonene. 







          Dar întâlnirea nu s-a terminat aici. Am fost invitaţi la sediul AMR, într-o clădire frumoasă, cu arhitectură veche, dar renovată, un loc potrivit pentru a continua discuţiile pe teme literare, la o ceaşcă, un pahar sau o farfurie (se înţelege, nu goale!). Am fost impresionată nu doar de faptul că totul era de calitate şi aranjat cu gust, ci şi de faptul că e primul loc în care merg (şi dacă nici eu n-am fost!) unde organizatorii au avut grijă şi de cei care ţin post, pregătind şi mâncare special pentru aceştia. La sediul AMR, am vizionat şi o expoziţie de carte macedoneană, din care am fost invitaţi să ne servim. Eu mi-am luat un ghid de conversaţie român-macedonean (că tot am eu un hobby, să învăţ limbi străine pe care apoi le uit fiindcă nu am ocazia să le exersez) şi o carte de bucate cu preparate macedonene (ăsta hobby nu-l am, o luasem pentru mama, ea să le facă, eu să le gust, dar între timp m-am răzgândit, o fac cadou, ştiu eu cui). Doamna Constantina Dumitrescu mi-a oferit şi cartea "Viaţa mea pentru Liana", ocazie cu care am aflat şi despre Fundaţia Liana Dumitrescu şi povestea dureroasă a acesteia. Să-mi fie scuzat, eu n-am ştiut, pentru că nu urmăresc ştirile, mai ales pe cele din viaţa politică. Liana Dumitrescu (fiica doamnei Constantina) a fost deputat, reprezentant al macedonenilor în Parlamentul României, în două legislaturi, dar viaţa ei s-a curmat brusc în 2011, la vârsta de 38 de ani. Dumnezeu s-o odihnească! Doamna Constantina mi-a vorbit de un proiect prin care - prin intermediul fundaţiei care poartă numele fiicei sale - doreşte să ajute tinerii dotaţi şi talentaţi, pe care Liana i-a iubit atât de mult. 




         

 Am mai făcut fotografii, am dat un interviu pentru radio, am mai povestit una, alta, am ascultat iar muzică macedoneană. Totul într-o atmosferă frumoasă şi relaxantă. Mulţumesc din suflet Asociaţiei Macedonenilor din România, atât pentru premiu, cât şi - mai ales - pentru ocazia oferită de a afla mai multe despre această etnie din ţara noastră, o etnie care îşi promovează valorile frumos, deloc zgomotos, nu încercând să se impună "cu pumnul" (cum mai obişnuiesc unii), ci cu lumina, arta, literatura şi tot ceea ce este frumos. Cestitchi i iscreno vi blagadoram! (Felicitări şi sincerele mele mulţumiri!) 



          Craiova by night, cu Victoria Milescu...



          La Craiova m-am aflat pentru prima oară. Şi n-aveam de gând ca, după ce ne-am luat la revedere de la gazdele noastre amabile, să mă înfund în hotel cu vreo carte în mână sau cu nasul în laptop. Asta fac şi acasă. Spre şansa mea extraordinară, a mai fost cineva ca mine: Doamna Victoria Milescu, scriitor cu state vechi în USR, de al cărei nume destinul meu literar a fost cumva legat încă de la debut, aflată acolo tot în calitate de premiantă, la secţiunea poeţi consacraţi. Astfel că, după ce ne-am lăsat bagajele, am pornit întru explorarea Băniei. Pe o largă alee pietonală, străjuită de clădiri vechi, frumoase, din care am remarcat-o în special pe cea a Arhiepiscopiei Craiovei/ Mitropolia Olteniei. 


Tot o clădire impresionantă (atât ca arhitectură, cât şi ca mărime) este şi Teatrul craiovean pe care, ce-i drept, nu l-am văzut decât la exterior, la ora aceea fiind deja închis. 
În schimb, ne-am delectat cu statuia lui Marin Sorescu al cărui nume e purtat de instituţia mai sus amintită. Nu am deloc pretenţia că mă pricep la sculptură, dar când vine vorba de un portret, mă aştept ca rezultatul să fie unul cât mai apropiat de original, imaginaţiei şi creativităţii artistului executant nelăsându-i-se prea mult loc de desfăşurare. În orice caz, fie pentru că am văzut-o noaptea, fie pentru că eram bine dispuse, ne-am amuzat copios de capul sorescian înfipt într-o ţepuşă, cu doi cilindri în loc de ochi şi cu un nas aducând mai degrabă cu ... altceva. De fapt, n-am râs nici de memoria artistului (Victoria, care l-a cunoscut, susţine că era chiar simpatic, în niciun caz urât), nici de opera sculptorului, ci mai degrabă de comentariile pe care le-am făcut că, deh! dacă unui sculptor i se scuză, din motive artistice, "arătările" în piatră, unui scriitor i se scuză dăltuirea în cuvinte. Dar, de fapt, momentul amuzant a fost altul: Victoriei îi vine să întrebe, cu falsă mirare (pentru că nu exista nicio plăcuţă care să indice numele celui eternizat în bronz ori pe cel al sculptorului), pe un domn poliţist ce tocmai îşi făcea rondul de noapte; "Nu vă supăraţi, acesta-i Marin Sorescu?" La care Organul în exerciţiul funcţiunii, un ins pe la 1,90 m, răspunde, privind înainte, incoruptibil şi intangibil, un "da" care semăna mai degrabă cu-n foc de artilerie. Mai târziu, în timp ce ne plimbam prin faţa teatrului, am observat că-şi adusese ajutoare. Probabil, două femei singure, râzând lângă o statuie pe străzile Craiovei, prezentau un grad de alertă maximă pentru instituţia plătită să apere liniştea cetăţeanului. Eu aflasem deja că sunt un pericol public, de când am luat amendă pentru condus cu 70 Km/h, dar despre Victoria nu credeam c-ar fi :)

          Ceva mai încolo, surpriză! Statuia marelui Will(iam Shakespeare), ceva semănând cu-n cap de om, postat pe un corp ce aduce cu cel bine înfăşurat al mumiilor egiptene. Repet, nu mă pricep la sculptură şi am rămas tributară stilului clasic, în care omul are două picioare, câinele patru şi ciuperca unul :) De bună seamă că specialiştii găsesc simboluri care scapă minţii mele de inginer, obişnuită cu linii drepte.

          Frigul începuse să ne cam dea târcoale, drept pentru care am hotărât să asaltăm o cafenea unde să putem servi un ceai cald şi să mai povestim de-ale literaturii, de-ale vieţii. După mai multe încercări eşuate (am aflat cu această ocazie că în barurile Craiovei se poartă rezervarea), ne-am îndulcit cu un ceai dintr-o plantă misterioasă şi caramel, într-un local vintage care făcea toţi banii, unde ardeau lumânări parfumate, unde trona un gramofon (chiar dacă muzica se auzea din boxe hi-tech şi, din păcate, nu era în ton). Mai cu de-ale poeziei, mai cu de-ale prozei, timpul s-a scurs şi, în cele din urmă, ne-am retras, fiecare în camera sa. Ne-am revăzut dimineaţa, la masă, când am reîntâlnit-o şi pe clujeanca Oana Mihaela Pop (cunoştinţă de-a mea de la festivalul de la Geoagiu, din 2012), câştigătoarea de anul trecut la "Al. Macedonski", care avea în ziua respectivă lansarea cărţii de debut tipărite ca premiu. Dar n-am mai putut rămâne, drumul fiind lung şi dorindu-mi să ajung cât încă mai era lumină. 



          Aşa că am trecut Oltul înapoi, m-am bucurat de peisaj în lumina unui soare generos, până pe la Bucureşti, unde şi-au făcut apariţia câteva picături de ploaie şi un cer cam mohorât, constrastând cu starea mea de bună dispoziţie, dar nereuşind să-mi şteargă zâmbetul.

          Pentru că această frumoasă întâmplare mi-a fost prilejuită de celebrarea poetului de origine macedoneană Alexandru Macedonski, voi încheia cu una dintre poeziile lui:

"Iertare! Sunt ca orice om,
M-am îndoit de-a Ta putere,
Am râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare-atom...
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticălosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare,
De toţi se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai părăsit...

Sunt om ca orice om — iertare."

(Psalmi moderni III - Iertare)



          Zic şi eu precum poetul, dacă oi fi greşit cu ceva celor care m-au primit, celor care m-au ascultat, celor cu care am socializat sau celor care citesc acest text: Iertare! "Sunt om ca orice om — iertare!"



Slobozia, 15 martie 2015

video

Despre eveniment şi AICI  şi AICI 

2 comentarii:

  1. peripetii, amintiri, zile, ore care trec, chipuri lasate in urma si chipuri care revin, încă o bucurie, inca o zi. tu, ce mai faci, lumina mea uitată?

    RăspundețiȘtergere
  2. A cui lumină uitată voi fi fiind... nu ştiu. Dar zic aşa, în general, lumina nu se uită.
    Cât despre ce mai fac, se poate vedea pe-aici...

    RăspundețiȘtergere