Cheia sol

Poetul oftează: ah, inima mea, plină de cântecul tău!

Eu mă întreb care cântec.

Poate de poezia mea

care nu-i poezie,

de proza mea

care uneori seamănă cu-n teatru de estradă.

Poeţi ăştia văd-aud cântece peste tot.

Care cântec?

Sunt banală ca o femeie grasă, măritată,

cu cinci copii şi altul în pântec.

Hai, zău, poetule, unde-i cântecul?

Da, ştiu, aş fi putut fi o privighetoare,

artistă, cum ar veni –

asta da, aş fi putut să te am

la cheia sol a degetului mic.

Dar asta-i dintr-un alt vis,

unul din visele-visuri

ale acestei singure, prea-zănatice vieţi.

Slobozia, 18 martie 2015