„În mine se mai vorbeşte şi astăzi de tine”

Recenzie de Nicolae Teoharie la "Înainte de Magnolii"

La editura „Tipo Moldova”, în colecţia „Opera Omnia – romanul de azi”, a apărut, în vara anului 2014, romanul doamnei Florentina Loredana Dalian intitulat „Înainte de magnolii”. De ce înainte de magnolii? Pentru că înflorirea magnoliilor reprezintă pentru protagoniştii acestui volum un reper, reprezintă o eternă reîntoarcere la ceea ce au fost. Întregul roman, de altfel, este o căutare a timpului care brusc, prin trădare, „s-a stricat”, este o încercare uneori disperată de a repara acel timp greşit. Acest spaţiu-timp, deviant, delimitat de o margine senzorială, înflorirea magnoliilor, va reveni obsesiv în întrebările şi nedumeririle eroinei Ina (Zorina) Dinulescu.

În aceste condiţii, autoarea romanului ne invită ca, împreună cu ea, să trăim, pe parcursul celor douăzeci de capitole ale cărţii, o iubire interzisă, o iubire neîmplinită, o iubire care nu se consumă deoarece are loc într-un timp nepotrivit, „în contratimp”, cum se exprimă autoarea, iubire care devine, în etape, în timp, păcat.

Cu romanul „Înainte de magnolii” doamna Florentina Loredana Dalian se defineşte ca fiind o scriitoare mai aproape de romantism decât de realismul romanului actual. Inocenţa, binele şi frumosul sunt puse în oameni la care demnitatea, onoarea şi adevărul sunt repere morale. Romanul se prezintă ca o ruptură între eul personal al autoarei şi realitatea guvernată de cinism.

 

În primul capitol, intitulat „Cântecul”, facem cunoştinţă cu Călugărul, de fapt cu David Greceanu, fostul student al Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, marea iubire a povestitoarei, avocat Ina Dinulescu, fostă Zorina. Savin, Călugărul, „era cu noi, dar parcă nu era”, spune scriitoarea şi această suavă evanescenţă va pluti în atmosfera creată de cântecul Călugărului care este redată în carte cu sfiiciunea menită să recupereze inocenţa pierdută. De altfel, citirea acestui capitol şi a următoarelor două ne aduce aminte de povestirile lui Turgheniev, de cântecul iubitului Geamiliei din nuvela cu acelaşi nume a lui Cinghiz Aitmatov sau, în unele pasaje, atmosfera creată amintindu-ne de povestirile fantastice ale lui Mircea Eliade.

Şi dacă tot am amintit de Mircea Eliade, trebuie spus că osatura romanului este tocmai dilema în care se află omul între sacru şi profan, între două eu-ri: un eu limpede, profund, care conduce spre divinitate şi un eu mult mai complicat, dar mai obscur, mai mutilat, care se manifestă în afară.

Mai trebuie reţinut şi faptul că acţiunea romanului, curgerea ei, se petrece între două maluri, aş zice, lirice, iar noi, cititorii, ne situăm dacă nu pe ambele margini cel puţin pe una. Prima: „Aceia pe care îi iubim nu pleacă niciodată. Niciodată nu pleacă din noi”, completată cu o spusă a Sfântului Pavel: „Dragostea nu cade niciodată”. Aceste vorbe sunt auzite de Ina Dinulescu din gura Călugărului când îl întâlneşte pe acesta la o familie prietenă şi apoi peste cinci ani când îl „pescuieşte” la ocazie pe acelaşi Călugăr, Călugărul de la Athos şi îl duce cu maşina la un schit de lângă Amara. Celălalt mal, cealaltă margine pe lângă care curge povestea îl defineşte un frumos şi mare vers al poetului Lucian Blaga: „În mine se mai vorbeşte şi astăzi de tine”, amintindu-ne că persoanele dragi rămân, după despărţire, în noi şi acolo, în noi, există o comunicare, o continuare, o trăire interioară. Ajungând aici trebuie să conchidem că intriga romanului este de sorginte romantică şi se bazează pe o neînţelegere. Când Zorina (Ina Dinulescu) îşi mutase tot bagajul sufletesc în iubirea ei cu David, acesta din urmă fuge, trădează precum Iuda sau Petru, lăsând-o pustiită, ce naşte mai târziu un amestec de iubire şi ură, de neîmplinire, de eşec.

Există un triunghi amoros format din Claudiu Teodorinni, student la Arte Plastice, care o iubeşte pe Zorina Savin, studentă la Drept, care îl iubeşte pe David Greceanu, student la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, muzician care îl iubeşte pe Dumnezeu. Este vremea studenţiei, este vremea timpului etern pe când toţi trei cutreierau teatrele, muzeele şi expoziţiile de pictură, este o căutare întru frumos şi inocenţă prin poezie şi muzică, prin pictură şi plimbări lungi prin parcuri. Erau numiţi Pictorul, Balerina şi Popa, Balerina pentru că Zorina făcuse ani buni balet pe când era o copilă. Totul înainte ca magnoliile să înflorească, atunci când David, cel desemnat de Claudiu ca fiind alesul Zorinei, va spune sec, fără nici o explicaţie: „Zorina, eu plec”. Şi plecat a fost nu ştie nimeni în ce schit, în ce mânăstire.

Şi de ici încolo întregul roman se axează pe căutarea avocatei Ina, devenită Dinulescu după căsătoria ei cu inginerul Dinulescu, a acelui parfum al timpului din urmă, de negăsit, de netrăit, atunci când „cineva mi-a atins viaţa, într-un anume mod, o atingere fină, abia simţită”. S-ar părea că protagonista romanului şi-ar fi propus să rezolve o iubire interzisă de ... timp, un contratimp, de fapt o iubire imposibilă, o întoarcere în illo tempore, o retrăire autentică a unui timp suspedat în memorie. Faptul că soţul ei, inginerul Dinulescu, va muri după numai cinci ani de căsătorie o îndârjeşte de a-l căuta pe cel acuzat de furt de fiinţă. De cealaltă parte, David Greceanu este (într-o prezentare de un profund lirism în capitolul „Visul”) omul fără uşi şi ferestre, numai pereţi apropiindu-se, sufocând.

David Greceanu nu este un personaj limpede cum este Alioşa din „Fraţii Karamazov” al lui Dostoievski, este un personaj mult mai misterios, mai complicat, mai duplicitar. Ba îşi arde jurnalul, călugăr fiind, pentru a o rupe definitiv cu lumea din afară, ba, brusc, se întoarce „în lume”, devine un patron bogat cu relaţii în lumea politică şi afaceri dubioase. Combinat cu o actriţă de mâna a doua, Despina, om influent, David Greceanu este posesorul unui limbaj cinic şi licenţios, aşa cum avea să se definească în întâlnirea pe care o va avea la Paris cu celebrul de pe acum prietenul său pictorul Claudiu Teodorinni.

Ruptura dintre David şi Dumnezeu este un nonsens, ispita, alergarea spre laic nu se explică, dar este clar că ispitirea spre lume vine sub forma unei femei. Când eul pur face un salt în afară el se va găsi într-un război cumplit între inimă şi raţiune, luptă care se va da pentru iubirea pură, iubire pură imposibil de atins în viaţă, viaţă care nu este perfectă şi pură niciodată. De aceea, în opoziţia iubire pură/viaţă David Greceanu alege iubirea pură pentru Iisus, atunci când la Paris renunţă la toate privilegiile şi transferă toate bogăţiile pe numele pictorului Teodorinni, care se va ocupa ca aceste bunuri să ajungă în orfelinate, să fie donate unor case de binefacere.

Romanul dă o anumită existenţă iubirii pure, e drept efemeră, dar acel moment are o durată, este o reuşită în întâmplarea noastră de a fi.

Trăsăturile psihico-morale ale personajelor sunt marcate de răul şi binele care îşi au originile în fiinţă şi locuiesc pe mai departe în fiinţă cum de altfel în fiinţă locuiesc împreună raţiunea şi pasiunea. Libertatea de alegere îl suie sau îl coboară pe om pe scara spiritualităţii, libertate de a alege pe care eroina noastră Ina Dinulescu o aflase încă de pe când era o copilă şi alerga după gâze şi fluturi.

Condiţiile formale ale romanului – lungimea, tonul, spaţialitatea, imaginarul, lucrurile, subiectul sunt atinse atât cât trebuie să se formeze un tot, un întreg care să fie gustat de ochiul cititorului.

Metaforele, analogiile fac, deseori, farmecul acestui roman. Este de ajuns să ne amintim de metafora din tabloul „Cina neterminată” unde încă se mai caută un trădător, chipul lui, sau analogia câine/om din dialogul dintre David şi Claudiu privind prietenia şi multe altele.

Cum vă spuneam, volumul „Înainte de magnolii” este al unei scriitoare romantice iar nu al uneia moraliste şi sentenţioase, cum ne obişnuise până acum doamna Loredana Dalian în multe din scrierile Domniei Sale.

Disponibilităţile literare ale doamnei Loredana Dalian ne somează să fim pregătiţi pentru apariţia altor frumoase poveşti de viaţă pentru că un singur lucru se cere de la un prozator: să ştie să povestească, iar Loredana Dalian ştie.

Şi totuşi, întâlnirea finală dintre Ina Dinulescu şi David Greceanu, alias călugărul Serafim, are loc în ultimul capitol al cărţii unde se stabileşte că stăruinţa într-o iubire imposibilă devine păcat, aşa cum va deveni păcat şi dacă veţi avea în mână această carte şi n-o veţi citi.

Nicolae TEOHARIE
ianuarie 2015

Tehnoredactare computerizată: Gheorghe DOBRE

MULŢUMIRI!