Florentina Loredana Dalian

marți, 30 decembrie 2014

Vestind Naşterea Domnului

Spectacole oferite de Asociaţia "Din inimă pentru aproapele", Slobozia şi Munteni-Buzău, 16, 20 decembrie 2014





Naşterea Domnului Iisus Hristos, o Taină atât de mare că aproape cu mintea n-o putem cuprinde, a fost celebrată şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi, nu doar prin slujbe şi rugăciuni, ci şi prin concerte de colinde oferite de Asociaţia "Din inimă pentru aproapele" a Protopopiatului Slobozia, la iniţiativa Părintelui Protopop Dumitru Drăghici şi cu binecuvântarea P. S. Episcop Vincenţiu. 



          În data de 16 decembrie 2014, spectacolul a fost susţinut la Slobozia, la Casa de Cultură Municipală Galax, pusă la dispoziţie de Primăria Slobozia. Au urcat pe scenă, pentru a aduce Vestea Minunată, colindători de la Grădiniţa Nr. 2 (îndrumător dna Emilia Ionescu) şi de la Parohiile: Buna Vestire (pr. Păun Roman), Slobozia Nouă (dna Gabriela Tănase), Ograda (dna Julieta Radu), Gheorghe Doja (dl. Ionel Arpăşanu), Ciulniţa (pr. Felician Gheorghe Lungu), Amara I (pr. Emilian Petre), Amara II (pr. Clementin Matache), Constantin Brâncoveanu (pr. Alexandru Oancea). Publicul s-a bucurat şi de prezenţa a doi elevi de liceu cu calităţi vocale şi interpretative de excepţie: Andreea Călin şi Cristian Ioniţă. Momentul cel mai ovaţionat a fost, desigur, cel susţinut de Corala "Sfântul Mina" a Protopopiatului Slobozia, dirijată de pr. Cătălin Stanciu. În pauzele dintre grupurile de colindători, publicul spectator a fost delectat cu poezii la temă ale unor mari poeţi creştini: Zorica Laţcu (Maica Teodosia), Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi Fericitul Augustin. 










          Asociaţia "Din inimă pentru aproapele" a oferit, în semn de apreciere,  îndrumătorilor şi prezentatoarei (mulţumiri!) diplome şi superbe coroniţe din brad ("corvoada" a picat şi de data aceasta, ca şi în alte dăţi, pe eleva Maria Drăghici, o prezenţă adorabilă şi cu multă stăpânire de sine, având în vedere că nu o dată a fost încurcată în misiunea ei de unii îndrumători care nu au respectat ordinea melodiilor din program). De asemenea, Părintele Protopop a mulţumit public unor doamne voluntare ale Asociaţiei. Totodată, în cuvântul său de încheiere, prin cuvinte frumoase şi atingătoare de suflet, a subliniat măreţia acestui eveniment şi modul în care ar trebui să-l cinstim, făcând apel la mai multă pace, înţelegere şi iubire între oameni. 






          Evenimentul a fost transmis în direct şi poate fi urmărit şi înregistrat pe internet, în Reţeaua Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, precum şi pe site-ul Lăcaşuri Ortodoxe, care a asigurat şi transmisiunea. Prin cablu, spectacolul a fost transmis la "Eveniment TV". Şedinţa fotografică a fost realizată de maeştrii acestei arte: Cristian Shuca şi Mirela-Cristina Urse. Presa şi alte mijloace mass-media nu s-au arătat interesate, că doar se vestea "banala" Naştere a Mântuitorului acestei lumi, necum vreo pălăvrăgeală de ţaţe, vreun iluzoriu cârnat electoral, vreun can-can sau alte prăpăstii. 






          În data de 20 decembrie 2014, Corala "Sfântul Mina" a susţinut un concert de colinde la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Munteni-Buzău, la invitaţia Părintelui Paroh Gheorghe Ardeleanu şi cu sprijinul domnului Primar Florin Stan. Într-o atmosferă de sărbătoare, în prezenţa unui public iubitor de acest gen muzical, Corala a interpretat cu măiestria-i cunoscută colinde şi alte cântece religioase. Au mai asigurat momente artistice grupul vocal "Muntencuţele" şi copiii îndrumaţi de dna educatoare Lidia State. "Moş Crăciun" a fost generos cu toţi cei care au încântat publicul cu muzică şi poezie. 



          Încheiem această succintă relatare, seacă şi nepricepută, prea modestă faţă de cum ar fi meritat frumuseţea celor două spectacole, mulţumind iniţiatorilor, susţinătorilor, celor care au oferit din timpul şi talentul lor şi - nu în ultimul rând - minunatului public, care dacă n-ar fi... nu s-ar povesti.

La mulţi ani!!!
Slobozia, 30 decembrie 2014

Mulţumesc, Cristi şi Mirela pentru fotografiile de la Slobozia!
De la Munteni nu am avut imagini de calitate. 










video





Concertul integral de la Slobozia (exceptând partea de început, cu ceva probleme tehnice), mai jos: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu