"Înainte de magnolii" - Prefaţă de Adrian Dinu Rachieru

În curs de apariţie la Editura Tipo Moldova (Iaşi)

Propunând, în antologia Scriitori din zodia Helis (2013, o fericită sintagmă-titlu a helisistului parizian Dan Simionescu), un „profil” al prozatoarei, Titi Damian, un însoţitor „fidel”, de cursă lungă, observa că multe din prozele scurte, de „o complexitate simplă”, e drept, ale Florentinei Loredana Dalian pot deveni „puncte de plecare” pentru viitoare romane (mari, adăuga imediat T.D.). Colecţionară de premii, prezentă la numeroase festivaluri şi concursuri, d-na Dalian are, de-acum, mână sigură, explorează cu fineţe analitică abisul sufletesc, e, negreşit, pasionată de introspecţie. Şi o face cu subtilă analiză psihologică, sub morala bonsaiului, descoperind vulnerabilitatea, aşteptările şi trădările unor „suflete înjunghiate”, cercetând, de fapt, o copleşitoare „cantitate de viaţă”.

Scriam la rându-mi, cu ceva vreme în urmă, că Florentina Loredana Dalian amâna, din pricini misterioase, să atace genul „tărăgănat” (romanesc), exersându-se dezinvolt pe spaţii mici, fără a-şi testa suflul epic. Sub scutul unui pseudonim, prozatoarea, iată, recidivează. Şi se încumetă, învingându-şi sfiiciunile, să propună un alt roman, e drept, nu tocmai lăbărţat. Fără a lua cu asalt revistele, fără a se insinua într-o lume gălăgioasă şi vanitoasă (precum cea scriitoricească), fără a pune în mişcare strategii de autopromovare într-o cultură, vai, publicitară şi fără a „momi” critici care să-i „slavoslovească” textele, autoarea din Slobozia se anunţă ca o prezenţă demnă de tot interesul. Debuta, reamintim, la Clubul Saeculum din Beclean cu volumul Şi copiii se îndrăgostesc (2008) după ce adjudecase, în acelaşi an, un important premiu (prozastic, evident) la Festivalul-concurs Eusebiu Camilar – Magda Isanos de la Udeşti (Suceava). Indiscutabil, are har. Inginer de profesie se ţine departe (deoparte) de sofisticatele inginerii textuale şi, bună observatoare, coboară în cotidian, ia pulsul vieţii, interesată de gestul mărunt, insignifiant. Cu urechea ciulită vădeşte o remarcabilă stăpânire a limbajelor; oralitatea e punctul forte al acestor instantanee, decupaje epice colorate sentimental, cutreierate de un frison nostalgic şi asortate cu un binevenit pigment ironic (şi chiar autoironic).

            Nu scrie, neapărat, de pe baricadele feminismului. Fără a pleda aici pentru o literatură feminină (expediată valorizator în gheto-ul sexului) nu putem ocoli constatarea că aceasta are, negreşit, un specific. Or, interesată de „cotloanele sufletului”, Florentina Loredana Dalian le explorează – inevitabil – din acest unghi. Iată, reamintim, câteva decupaje: developează, aşadar, învălmăşeala de sentimente a femeii îndrăgostite (v. Sens unic) prinsă în „plasa iluziilor”, dar şi reacţiile bărbatului egoist, colecţionar insaţiabil de trofee; cunoaşte şi dramele lui, acel „prea târziu” dureros inflitrat, conducând la „eliberarea” iubitei (v. Îmbrăţişări pentru Florentina). Privirea rece, lucidă refuză efuziunile, contemplă cu detaşare întâmplările, narează cu naturaleţe. În ciclul Dincolo de timp (Azil) cugetă la rosturile lumii, printre eroi împovăraţi de singurătate, inşi care trăiesc din amintiri, depănând poveşti: un fals general rătăcit în „lumea Olgăi”, un ceasornicar, atâţia figuranţi cu destine frânte, atâtea iubiri irosite (Ana, Mariţa) impunând o tristă concluzie: „nu-i nici o sfârâială s-ajungi bătrân!”

            Ghidată, instinctiv, de talent, prozatoarea e permeabilă şi la presiunea intertextualităţii. Ca dovadă, pofta unor inserţii lirice. Viaţa, însă, spuneam, colcăie. Sunt examinate „sub lupă” momentele de derută, încercările şi destrămarea fiinţei care, disperată, se agaţă de lume, aflând că fericirea „e singura cosmeticală care dă rezultate”. Porniţi în căutarea fericirii, protagoniştii iau hotărâri eroice (uitate a doau zi), sunt invadaţi de tristeţe (v. Halucinaţii), contemplă cu jale ruina amintirilor (v. Aceeaşi lună peste sat), mângâindu-se cu vorbele despre „odată”. Lucidă, ironică (ca antidot) şi sentimentală, Florentina Loredana Dalian merită urmărită, capabilă – credem – de mari surprize. Într-o epocă sufocată de hiperintelectualism, prozele ei (curios!) pot fi citite fără caznă. Dincolo de bursa zvonurilor ori a clasamentelor de cafenea, „de azi pe mâine”, Florentina Loredana Dalian e un nume pe care mizăm.

            Romanul Înainte de magnolii vine să confirme aşteptările noastre. Arhitectonic, este un roman „feliat”, construit pe vechea reţetă: douăzeci de episoade, având ca liant o poveste în trei, din vremea studenţiei, reverberând dureros, cu iz melodramatic. Umblând „printre umbre”, doamna avocat Ina (Zorina) Dinulescu încearcă o recuperare a trecutului, cu întâlniri / reîntâlniri spectaculoase, după „marea fugă”, fie a pictorului Claudiu (refugiat în artă), fie a lui David (devenit părintele Serafim), abandonând o mare iubire interzisă, întrezărită în contratimp. Ceea ce îşi doreşte protagonista, urmărită de sindromul David, ar fi să poată trăi „înainte de magnolii”; chiar dacă „aceia pe care îi iubim nu pleacă niciodată”, „dezlegarea” vine printr-o sentinţă definitivă a misteriosului Călugăr, încercând a-şi goli trecutul de sentimente: iubirile se transformă în forma supremă de Iubire.

            Am fi preferat, parcă, o proză mai aspră, cu tuşe neorealiste; credincioasă unei formule, refugiată în visătorie, Florentina Loredana Dalian ne propune, însă, un miniroman de succes. Scenariul romanesc are, observăm, goluri epice; Ina, de pildă, nu-şi dezvăluie prezentul. Încă o eroină nefericită, vom spune, mixând reverberaţii sentimental-lacrimale, dezghiocând analitic-repetitiv un episod obsesiv, care nu poate fi îngropat în uitare; dar care, scotocind firidele sufletului, îşi dizolvă dramatismul într-o pastă liricoidală. Să se mulţumească autoarea cu o proză digerabilă doar? Talentul o obligă, cred, să facă pasul decisiv, mărind miza. O aşteptăm...

                                                              ADRIAN DINU RACHIERU

Autoarea nu se mulţumeşte, dar mulţumeşte!

În rest, va urma...