Florentina Loredana Dalian

luni, 27 ianuarie 2014

Reclamaţie (1)


Subsemnata, Maricica Mintenam (da’ nici nevoie), natural blondă şi artificial creaţă, domiciliată în strada Înţelepţilor, la nr. 69 bis de trei ori, de profesie... de profesie, declar pe propria răspundere şi totalmente nesiluită dar completamente jignită în profunzime, următoarele:
         În seara zilei de 16 februarie anul cursiv, mă întorceam – n-are importanţă de unde – la volanul maşinii mele - albastre precum ochii marca Chevrolet Kalos şi Marea Neagră când bate-n verde – o mândreţe de maşină pe care mi-am cumpărat-o-n linsing după îndelungi străduinţe de-a pune ban lângă centesimă – mă întorceam aşadar, indubitabil spre casă.
Ah! Viaţa mea! Tocmai îl ascultam pe stimabilul şi inexprimabilul domn Guţă declarându-mi din casetofonul meu de trei mii de euro cu boxele aferente „Ce zâmbet de femeie ai!”. Şi parol, stimată poliţie, chiar avea dreptate! Şi eu care nu mă gândisem pân-atunci că zâmbetul poate fi şi el de sex feminin şi masculin! Aşadar, tot la două minute mă priveam în oglinda retrovizoare, să-mi studiez zâmbetul despre care stimabilul mă asigurase că e de femeie. Şi ce vedeam, poliţie dragă? Ce vedeam, vedea-l-aş paratrăsnet p-ăla care mi-a spart-o! Oglinda, vreau să spun, cu tot cu partea din faţă, ah! Maşinuţa mea! Vedeam o mândreţe de femeie cum nu e alta pe o rază de o sută de kilometri cu diametru cu tot. Totul era minunat şi uanderful, motorul sfârâia, domnul Guţă îmi whisperea-n boxe, iar oglinda îmi confirma – pentru a câta oară – că ochi ca ai mei nu mai are nimeni. Îmi spusese mie odată un domn pe care l-am servit ca la carte (că aflasem că-i cărturar, adică avea multe cărţi de credit): „Tu, Maricică, ochii tăi sunt atât de expresivi, că până şi-un peşte fiert 
te-ar invidia!”. Am plâns atunci de emoţie şi bucurie. Mai fusesem comparată cu alte vieţuitoare, ba cu o mâţă care zgârie rău, ba cu o căţea-n călduri, chiar şi cu o vită-ncălţată, dar aşa compliment nu-mi mai făcuse nimeni. Vă imaginaţi? Pisicuţele, căţeluşele, văcuţele sunt animăluţe frumoase. Dar peştele e de-a dreptul inteligent. Am citit c-ar conţine fosfor, care cică ajută la creier. Ce poet a putut să fie cărturarul acela, spunându-mi într-un mod atât de elegant că sunt inteligentă! E drept că n-am prea înţeles de ce trebuia să fie şi fiert peştele, dar aşa-s poeţii, mai ciudaţi.
Dar am deraiat de la subiect. Spuneam că totul era minunat, când ce credeţi? Din sens total diametral şi neregulamentar opus, a apărut în faţa ochilor mei unici un nesăbuit într-o Dacie roşie de-atâta rugină, cu care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să se urce sub mine. Acuma, să nu vă luaţi după ce spune el, cum că eu l-aş fi încălecat! Eu nu fac asta, inestimabilă poliţie, că mie nu-mi place deasupra. Dar vă rog să nu mă forţaţi în intimitatea mea cu astfel de amănunte nesingnificative. Parcă ce mai contează!
Neobrăzatul a mai avut şi tupeul, după ce mai întâi m-a violat din priviri, să-mi adreseze vorbe ofensive şi injurioase, cum ar fi: „Ce-ai, cucoană, nu ţi-e bine? Ce cauţi pe banda mea?”. Dar i-am răspuns şi eu ca la carte, că nu degeaba am vreo cinci metri de cărţi acasă: „În primul rând, cucoană-i mă-ta! Şi-n al doilea, dacă te lauzi c-o bandă, e treaba ta şi-a neveste-ti. Eu nu mă urc pe-a nimănui, decât în cazul în care e de comun acord şi victima”. După care, graţioasă poliţie, mi-a violat şi urechile, cu vorbe pe care nu le-am auzit nici măcar la domnul Guţă, cât sunt eu de melomanelistă. Aşa să ştiţi.
Şi-acum, că v-am derulat întregul fir epicentric al modului inacceptabil şi inopozabil în care au decurs ostilităţile, doresc să reclam pe numitul... pentru următoarele:
1.viol, o dată (cu ochii);
2.viol, de două ori (cu gura);
3.viol, de trei ori (cu maşina);
4.încălcarea dreptului la replică, întrucât eu fiind mai puţin vexată în a folosi un limbaj grosier, am rămas mută, perplexoidă şi cu maşina şi fusta şifonate în faţa avalanşei de cuvinte de negăsit în dicţionarul exprimativ;
5.încălcarea dreptului la legitimă apărare în faţa unei namile de unu nouăzeci, eu fiind o biată domnişoară complet nevinovată şi neagreată, despre care lumea zice că;
6.îngrădirea accesului la cultură, căci, în urma ciocnirii impactului, domnul Guţă, grav avariat mecanic şi electric deopotrivă, a tăcut definitiv şi ireversibil, până la următoarea mea abatere într-un magazin de electronice din Paris, în vederea procurării numitului;
7.încălcarea legislaţiei de protecţie a mediului, distrugându-mi totodată conformitatea Euro 3, cu catalizatorul aferent;
8.încălcarea codului manierelor elegante, a codului samurailor şi altor coduri secrete;
9.încălcarea dreptului la frumuseţe, eu rozându-mi unghiile până la carne, de emoţie şi sperietură, cu care nu mă mai pot prezenta nici la piaţă, darămite;
10.încălcarea proprietăţii private de care m-a deposedat pe jumătate cu motor cu tot, că de oglindă nu mai vorbesc;
11.încălcarea altor drepturi, cum ar fi: drepturile copilului, dreptul la viaţă, dreptul la exprimare, drepturile minorităţilor (eu fiind, cum am declamat, o minoritate unică pe o rază de o sută de kilometri) şi altele;
12. încălcarea drepturilor de autor, numitul fiind considerat de către Poliţie coautor la săvârşirea faptei abdominabile.
           În încheiere, mai ţin morţiş să precizez că sunt în deplinătatea facultăţilor mele, patru la număr, una la fefe, două la mare distanţă şi una-n curs, despre care multe-aş mai avea de spus dar, fiind foarte obosită de solicitarea intelectuală la care-am fost sedusă, simt că-mi pică ochii-n gură şi centrul de greutate peste cel al domnului poliţist, drept peste care mă prăvălesc în următoarele cinci secunde, ca semn al aprofundatului respect ce-l port Poliţiei Române cu Procuratură cu tot.
Cu nestăpânită şi indezirabilă stimă, a dumneavoastră oricând, Maricica.


Slobozia, februarie 2006

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu