Noapte de Crăciun

Autor: IONELA PETROŞAN

Participant la concursul de proză "Scrieţi, băieţi, scrieţi!" (2013)

Puzderie de stele înconjoară luna ca o ghirlandă argintie. Cerul senin pare pictat de mâna lui Luchian. Pământul este acoperit cu o plapumă albă şi pufoasă de nea. Peste sat a coborât o linişte aproape nepământeană. Doar ici-colo se aude lătratul unui câine care tulbură liniştea încremenită. Pe alocuri luminiţe străbat prin geamurile aburite.

Toată ziua gospodinele au făcut pregătiri pentru a întâmpina cum se cuvine naşterea Domnului. Au frământat cozonaci cu gust de vanilie, prăjiturele pufoase, piftie, şi tot felul de bunătăţi. Copiii sunt nerăbdători să desfacă darurile pe care moşul milenar le-a adus în acest an pentru ei. Au aşteptat cu sufletul la gură să desfacă pachetele frumos împăturite. Bucuria şi emoţia li se oglindeşte în ochii luminaţi de magia Crăciunului.

Într-o căsuţa de la marginea satului la lumina opaiţului stau în jurul focului patru băieţandrii, mititei şi bălai cu ochiii strălucitori ca smaraldul. Sunt singuri şi trişti. Mama lor s-a stins într-o noapte de Crăciun. Au văzut cum se topeşte încet ca lumina opaiţului şi nu au putut face nimic să o oprească. Le- a spus cu glasul stins că pleacă la ceruri, dar îi va veghea mereu, îi va iubi şi atunci când le va fi greu, de acolo de sus, le va trimite ajutor. Acum le era dor de ea şi lacrimi cristaline se rostogoleau din ochii trişti. Tatăl e plecat până la o mătuşă să împrumute ceva de  mâncare pentru a avea ce pune pe masa sărăcăcioasă în noaptea sfântă.Tristeţea care se oglindeşte pe chipurile lor e adâncă şi infinită. Un alt Crăciun fără mâncare, de daruri nici nu poate fi vorba. Stând tăcuţi şi gânditori, nici nu observă că lumina opaiţului îşi pierde din intensitate.

Un ciocănit discret îi face să tresară speriaţi: ”Oare cine o fi?”se gândesc temători. Inimile lor micuţe au îngheţat de spaimă. Cu inima cât un purice, băiatul cel mare de 8 ani deschide uşa. În faţa lui stă un bătrân cu barbă lungă şi albă, îmbrăcat într-un costum roşu ca focul, care îl priveşte cu nişte ochi în care se adunase toată blândeţea lumii.

Cu glas dulce şi blând cere permisiunea de a intră în casă. Cu ochiii măriţi de surpriză şi uimire, copiii îi aduc un scaun  şi îl invită să se aşeze.

Odată aşezat, desface un sac de unde scoate hăinuţe, dulciuri şi mâncare. Băieţii privesc încremeniţi şi nu reuşesc să scoată nicio vorbă. Privesc cu neîncredere şi minţile lor scotocesc să găsească o explicaţie pentru faptul că Moş Crăciun le-a călcat pragul. E drept că au fost cuminţi şi ascultători, dar nu e primul an când sunt cuminţi. Ce au făcut mai bine decât în alţi ani de moşul a apărut şi la ei? Au văzut cum în fiecare an copiii din sat au primit daruri frumoase şi au privit cu dorinţă spre ei. Anul acesta se pare că sunt şi ei ca toţi ceilalţi. Până să îşi de seama băieţii, bătrânul pleacă, uitându-se înapoi ca să îşi întipărească fericirea oglindită pe chipurile micuţilor. Stau încremeniţi şi aşteaptă să vină tatăl lor. Se gândesc că mama lor îşi ţine promisiunea şi le trimite un semn că nu i-a uitat. Oare ea e fericită? Îi e bine? Stau încremeniţi şi nici măcar nu îndrăznesc să întoarcă capul.

În timpul acesta tatăl se întorcea spre casă muncit de gânduri negre. Ce să spună copiilor? Că singura bunătate pe care o vor avea pe masă este o mămăligă cu câteva jumări pe care sora lui i le-a pus de acolo de unde avea şi ea? Intră în locuinţă şi rămâne uimit. Priveşte şi nu înţelege.

Copiii, care între timp şi-au revenit din uimire, sar care mai de care, să îi povestească ce s-a întâmplat. Bietul om nu s-a gândit cine să le lumineze minunata seară a Mântuitorului. Îşi priveşte copiii şi două lacrimi  se preling din ochii trişti şi obosiţi. În minte îi revin momentele fericite când Crăciunul, chiar dacă nu era bogat, era luminat de dragoste. De când femeia lui s-a îmbolnăvit şi a plecat în lumea celor drepţi nu a avut nici timp nici răbdare să se aplece asupra bieţilor lui copilaşi. Mulţumeşte cerului şi celui care a adus o rază de speranţă şi bucurie unor suflete chinuite. Casa s-a luminat de fericirea care răzbate din fiecare suflet mic şi nevinovat.

Din cerul înstelat o stea luminează feeric, apoi se desprinde şi cade spre casa încărcată de pace şi linişte. Dorinţa copiilor s-a împlinit şi seara de Crăciun a devenit plină de magie.

La câţiva metri, în întuneric, ”Moşul” plânge de fericire. Este învăţătorul celui mai mare copil. L-a văzut timp de un an cum s-a zbătut să nu arate ce greu îi e. A venit la şcoală desculţ, mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat, dar niciodată cu temele nefăcute sau fără cele necesare. A trebuit să umble pe la mulţi oameni cu bani, dar fără suflet, că să facă rost de cele necesare unor daruri. Acum a uitat de toate şi o fericire fără margini îi luminează chipul brăzdat de lacrimi.

În casa luminată slab, bucuria se revarsă. Că să te bucuri si să trăieşti cu adevărat trebuie să vezi bucuria celor nevoiaşi.

Nu uita că eşti fericit când dai din fericirea ta şi altora!

Ionela Petroşan

Clasa a X-a F, Colegiul "Mihai Viteazul" Slobozia