Florentina Loredana Dalian

joi, 19 decembrie 2013

Ca-ntr-un balet de Ceaikovski



Sunt zile când viaţa-i mai tristă
decât o sală de teatru după ce spectatorii au plecat.
Cortina cade greu peste vise,
peste iluzii, peste închipuirile toate.
Luminile se aprind,
dar vezi numai praful
înălţându-se fir cu fir
umplând până la refuz golul
din vieţile atâtor muritori,
golul atâtor singurătăţi,
golul acesta atât de plin
de nimic şi de praf.
Actorii îşi leapădă personajele
până la următoarea reprezentaţie
când iar or să facă frumos.
Unii mai rămân machiaţi –
o prelungire a iluziei
că încă mai sunt aceia care nu sunt,
aceia care n-au fost şi nu vor fi niciodată.
Iat-o pe regina-mamă,
şi-a dat rochia jos,
fumează, îmbrăcată-n crinolină.
Cineva bate la uşă – nişte flori.
Ah, florile!
Ţigara a ajuns la filtru,
cade, uitată, în scrumieră,
crinolina cade şi ea, căzute sunt toate…
Gata! Înapoi la pereţii tăi!
Două ore ai fost regină-mamă,
acum te-aşteaptă vasele-n chiuvetă
(poezie curată!), oglinzile mincinoase
şi liniştea care-ţi perforează timpanul.
Te uiţi la ceas, ceasul se uită la tine,
te uiţi la timp, el te uită.
Până mai ieri, aveai rolul Ofeliei –
Ofelia cea ingenuă, atât de blondă
şi cu ochi atât de nedrept verzi, frumoşii ochi verzi,
cu gene lungi, negre, întoarse, rimelate.
Eşti o babă, nu te mai iluziona!
Şi rolul Ofeliei nu-ţi va mai fi atribuit niciodată.
Secundele fac piruete,
Priveşte-le cât de frumos pleacă
una câte una,
ca-ntr-un balet de Ceaikovski                                          
Slobozia, 19 decembrie 2013




Picturi de Andrew Atroshenko
Muzica: Ceaikovski - Lacul lebedelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu