Florentina Loredana Dalian

marți, 16 aprilie 2013

Prăvălia cu Umor – Lansarea volumului II al Caietelor Clubului Umoriştilor Constănţeni (CUC)

Constanţa, 13 aprilie 2013



A fost o vreme când acest club se afla numai în capul meu şi al altor două prietene din Constanţa: Elia şi Simona. Pe la anul 2007, îl cicăleam pe Dan să facă ceva, să se mişte în plan cultural, să înfiinţeze, să… El ne explica, cu argumentele logice pe care le are totdeauna masculul (gânditor şi raţional prin definiţie) cât de greu este, câte greutăţi ar întâpina, câţi bani ar costa, etc. Pe noi nu ne interesau argumentele logice. Împlinirea unui vis e dincolo de orice logică, de orice raţiuni. Vrei sau nu vrei! Crezi sau nu crezi că se va împlini. Eu am crezut. Am aprins scânteia, apoi am fugit spre alte vise. Când am simţit că visul se află pe mâini bune, cu şanse maxime de a se transforma în realitate, am dispărut oarecum. În orice caz, spre deosebire de prietenele mele, care n-au mai apărut demult pe la CUC, eu măcar mai merg din când în când, pe la lansări, pe la întâlniri cu publicul (am fost la Academia Navală, la Azilul pentru persoane vârstnice şi, uneori, destul de rar, la întâlnirile de la Cercul Militar). Istoria va consemna alţi făptuitori (aşa cum e şi normal), istoria consemnează pe cei care fac, nu pe cei care visează. Sunt nume ale căror purtători chiar s-au străduit, chiar au ajutat, chiar au făcut ceva pentru Clubul Umoriştilor Constănţeni, prescurtat CUC: În primul rând Dan Norea, cel care, odată „implementat” de cele trei graţii(oase), a luat în serios problema şi a acţionat pentru materializarea ei, apoi marele umorist Ananie Gagniuc, Preşedintele de onoare, Ion Tiţa Călin (vicepreşedinte), Petru Brumă (secretar), Ion Diviza (cu încurajările), de peste Prut şi alţii. Şi, nu în ultimul rând, domnul George Corbu – Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România (UER), care a încurajat înfiinţarea clubului şi a ajutat la integrarea lui în structurile „de la centru”. Dar pentru mine, important rămâne faptul că atât de mulţi au aderat la o idee, născută în glumă, dar una serioasă, la o terasă pe malul mării, că, de atunci şi până acum, numărul membrilor a crescut, CUC-ul şi-a aflat un loc meritat în rândul cenaclurilor umoristice, a ieşit în lume, a tipărit cărţi, are participări la festivaluri, etc. Omenirea nu duce lipsă de organizaţii şi organizatori, ci de oameni care să creadă că SE POATE. Îmi place să fiu unul dintre aceştia (dar de la Dumnezeu, putere de la îngerul păzitor? Cert e că simt o forţă şi o energie greu de învins, când vine vorba de arpins scântei). Dar şi mai mult îmi place să îi conving şi pe alţii, să le dau curaj. Am observat că, în general, oamenii se tem. De eşecuri, de deziluzii, de „ce-o să spună lumea”. Eu nu mai am astfel de temeri, mi-am luat raţia de eşecuri şi deziluzii, ce-ar mai conta unul în plus? Pentru mine, e importantă reuşita, atunci când este. În rest, nu mă interesează nici gloria, nici istoria… Îmi place, în schimb, să-mi văd „copiii” (culturali) ajunşi mari, fie şi crescuţi de alţii şi mă bucur de fiecare succes al lor.
Sâmbătă, 13 aprilie 2013, Clubul Umoriştilor Constănţeni a lansat cel de al doilea Volum al Caietelor, o selecţie de texte umoristice ale câtorva dintre membrii: Traian Brătianu, Petru Brumă, Florentina-Loredana Dalian, Ispas Feţeanu, Ananie Gagniuc, Sanda Ghinea, Constantin Iordan, Liviu Kaiter, Aurel Lăzăroiu, Dumitru Mihăilescu, Leonte Năstase, Dan Norea, Ion Roşioru, Ana Ruse, Ion Ruse, Luminiţa Scarlat, Ion Tiţa - Călin, Ionuţ - Daniel Ţucă, Mioara Vineş, Roland - Florin Voinescu. Proză, poezie, epigramă şi caricaturile maestrului Leonte Năstase care a realizat şi coperta. 
Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor (care sindicate? aşa scrie pe ea) din Constanţa. Şi de data aceasta, organizarea a fost exemplară, dovadă că pe acolo îşi fac veacul mulţi foşti militari de marină. (La un moment dat, căutând pe cineva, am întrebat: „Unde este domnul comandor?” Trei voci au sărit deodată: „Care din ei?”).
Evenimentul a fost onorat de prezenţa  distinsului Preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România (UER) – epigramistul bucureştean George Corbu, care, deşi la o vârstă înaintată, deşi solicitat în foarte multe locuri, nu a putut refuza invitaţia colegilor constănţeni, după cum a afirmat. Pentru mine, George Corbu este mai mult decât epigramist, decât preşedinte al unei uniuni de creaţie; domnia sa este primul „critic” care mi-a încurajat demersurile într-ale umorului, pe vremea când nici eu nu credeam în ceea ce scriu sau că ceea ce scriu ar putea interesa pe cineva. După un premiu I în 2007, la Râmnicu Vâlcea (Festivalul-concurs de satiră şi umor „Anton Pann”), unde George Corbu era Preşedintele juriului, mi-a adresat felicitări şi îndemnul de a continua pe acest drum. Cât de mult a contat! Scânteia, cum spuneam… Dacă azi continui să mai scriu proză umoristică (atunci când am ceva inspiraţie), se întâmplă şi pentru că în drumul meu s-a „petrecut” cândva acest om minunat. O prezenţă distinsă, de cavaler al vremurilor de altă dată, o companie mereu plăcută pentru mine. Când se întâmplă, rar, să ne vedem pe la festivaluri, ne căutăm reciproc şi încercăm să ne petrecem ceva timp împreună. Zică cine, ce-o vrea. Afinităţile elective1)… . În rest, vorba unui alt cavaler al vremurilor apuse, tot epigramist, tot George, Petrone (din Iaşi), care, tot la Vâlcea, mă complimenta de zor (am un succes teribil la categoria peste 70… de ani, nu de Kilograme): „Distinsă Doamnă, eu îmi permit luxul să vă fac complimente, întrucât sunt prea bătrân ca să mai pot fi suspectat de vreun interes”). Cum spuneam, pe domnul Corbu îl caut, deşi uneori îl ratez la milimetru. Cum a fost în trenul care mă ducea la Herculane, în care se aflau şi epigramiştii care mergeau la Caransebeş (în vara lui 2011). Am luat trenul la colindat din dorinţa de a-l vedea câteva clipe pe domnul Corbu, m-am îmbrăţişat şi sărutat cu ceilalţi epigramişti, dar tocmai pe dumnealui nu l-am văzut. Prilej pentru domnia sa să-i spună, cu umor-i fin, colegei sale de banchetă – doamna Elis Râpeanu – când, în sfârşit m-am dumirit şi m-am întors să-l salut: „Dragă colega, nimic nu-i mai dureros pentru un bărbat, decât atunci când o femeie îl declară mort, deşi el se află încă în viaţă”.

Revin la lansare. Au ţinut scurte discursuri: Dan Norea – Preşedintele Executiv al CUC, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, doamna Camelia Vlad, dl. Daraban – de la Camera de Comerţ şi Industrie Constanţa, Ananie Gagniuc – Preşedintele Onorific al CUC, dl. George Corbu – Preşedintele UER şi ziaristul Ion Tiţa Călin – Vicepreşedintele CUC. Ananie Gagniuc şi Petru Brumă (Secretar CUC) au susţinut momentul prezentării, cu umor, al autorilor incluşi în volum, cărora li s-a oferit şi câte-o… Bulă Prezidenţială, un fel de diplomă întru marcarea momentului. 

La decizia domnului Corbu, au fost admişi în UER şi 3 membrii neepigramişti, dar umorişti, printre care m-am aflat şi eu. Întrucât mă informase Dan Norea cu o zi înainte, am avut timp să-mi storc cei doi neuroni rămaşi pentru a scoate un catren pe care l-am dedicat domnilor Dan Norea (Preşedinte CUC) şi George Corbu (Preşedinte UER), cu ocazia admiterii mele în UER:

Din CUC în CORB

Întrucât din CUC m-ai luat
Şi-n UER m-ai avansat,
Eu la CORB acum mă duc
Şi te las iar singur CUC.

          Să nu uităm de cei fără de care apariţia volumului nu ar fi fost posibilă, acei oameni adeseori rămaşi în umbră, pe nedrept, dar care sunt cavaleri ai culturii prin faptul că sponsorizează astfel de evenimente. Caietele CUC volumul II au văzut lumina tiparului datorită domnului Nicolae Duşu – Manager CECO. Au mai contribuit financiar la buna desfăşurare a evenimentului domnii Gheorghe Ciurea (COMAT Constanţa) şi Cristi Năstase – coordonator CORA. Felicitări şi mulţumiri! De asemenea, domnului Gheorghe Ungureanu – Directorul Casei de Cultură Constanţa. Aplauze pentru editura „Dobrogea” care a reuşit tipărirea cărţii la standarde înalte.
         
Eu am mers însoţită de Redactorul Şef al revistei „Helis” şi preşedintele Asociaţiei Culturale cu acelaşi nume – domnul Gheorghe Dobre, căruia îi mulţumesc pentru că m-a însoţit, aşadar, de data aceasta, n-am mai fost singură…CUC. M-am bucurat să-i reîntâlnesc pe Noni Gagniuc, pe draga lui soţie – Magda, care nu uită niciodată să mă asigure că „Noi te iubim”, după care adaugă „Şi pe Marşica” (Maricica fiind personajul meu prostuţ din textul „Reclamaţie I”, care a cucerit-o definitiv pe Magda), pe Liviu Kaiter, pe tânărul Ionuţ-Daniel Ţucă (acid ca o viespe, nu degeaba e procuror) care a ţinut să mă ironizeze cu privire la unica mea epigramă, adresând o reclamaţie domnului Corbu, pe Roland Florin Voinescu, care m-a ameţit cu schema lui inginerească de era să ratez casa de cultură, pe Aurel Lăzăroiu – neobositul Preşedinte al Cenaclului „Mihail Sadoveanu”, precum şi pe toţi constănţenii care au umplut sala mică a Casei de Cultură. Am cunoscut-o, cu acest prilej, pe tânăra poetă constănţeană Silvia Bittere. Am revăzut-o pe doamna Laura Văceanu, Preşedinte al Societăţii Române de Haiku din Constanţa, o mai veche cunoştinţă, ialomiţeancă la origine (com. Bucu), care mi-a înmânat şi diploma rămasă de… anul trecut, când, spre ruşinea mea, nu am participat la simpozionul tanka.
După momentul oficial, ne-am retras în holul Hotelului Militar unde s-au mai discutat probleme mai noi sau mai vechi ale sectorului cultural, în speţă umoristic.
          Felicitări tuturor: organizatori, truditori, autori, sponsori, etc. pentru reuşita evenimentului. Mulţumiri speciale şi presei care a prezentat în multe ziare constănţene evenimentul, atât înainte cât şi după. Câteva linkuri, mai jos.







Slobozia, 15 aprilie 2013

1) Titlul romanului lui Goethe


video

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu