Florentina Loredana Dalian

marți, 9 aprilie 2013

Din nou la şcoală...


Săptămâna altfel – Şcoala Gimnazială Răduleşti - Ialomiţa

04 aprilie 2013




         Comuna Răduleşti (cunoscută drept Brazii în perioada 1960 – 2011) este situată la extremitatea de NV a judeţului Ialomiţa, pe malul drept al râului Prahova. Şcoala şi biserica au fost construite în anul 1782 de Costache Rădulescu-Filitis şi refăcute ulterior (1831 şi 1946). În curtea bisericii – monument arhitectural, cu pictură în stil bizantin – se află pietrele funerare ale foştilor proprietari de aici, care făceau parte din familia Filitis. Istoria şcolii din localitate începe cu momentul în care Costache Rădulescu-Filitis ridică pe proprietatea sa, în curtea morii, o clădire cu două săli de clasă unde copiii puteau învăţa să citească, să scrie şi să socotească.1) (Cam asta făceau oamenii bogaţi înainte, se străduiau să ridice poporul. Astăzi, bogătanii şi politicienii se căznesc să dărâme ceea ce înaintaşii lor au construit. Unii s-au străduit să-i lumineze, ăştilalţi se dau de ceasul morţii să-i îndobitocească. Şi presupun că nici măcar n-au coşmaruri. Bravos, naţiune! V-aţi făcut „speech”-ul pentru Judecata de apoi?).
         
La şcoala din Răduleşti, au poposit, în 04 aprilie 2013, şi invitaţii scriitori din „Zodia Helis”: Nicolae Teoharie, Marian Stefan, Dan Elias, Gheorghe Dobre, Florentina Loredana Dalian şi Florin Ciocea, cu ocazia săptămânii „altfel” din şcoli. Mulţumim pentru invitaţie doamnei Director Luminiţa Anghel, cât şi pentru buna organizare (sâc, domnu’ Marian Ştefan!) şi primirea calduroasă (la propriu şi la figurat. Sper că n-aţi cheltuit raţia de lemne pe jumătate de an, pentru confortul nostru, doamna Directoare; mie, o friguroasă, tare mi-a plăcut căldura din şcoală).
         
Încă de la intrare, ne-a întâmpinat un pici care ne-a invitat, zâmbind şi cu gesturi amabile, deschizându-ne uşa. Mă întrebam de când o fi stat, bietul copil, afară, în frig, să ne aştepte pe noi, având în vedere că am întârziat vreo 7 minute „regulamentare”. Elevul din uşă mi-a amintit de mine, elevă (pionieră!), aşteptând delegaţia chineză în curtea C.A.P-ului din Munteni-Buzău, cu emblema „înfrăţirea româno-chineză”. Ciuenlaii cam întârziaseră, nouă ne era frig şi ne cam plictiseam aşteptându-i aliniaţi în poziţie de drepţi, fără să avem voie să mişcăm în front. Când s-au arătat, într-un final, păreau că nu se mai termină, semănau cu un sir de furnici, toţi în uniforme kaki, cu zâmbete largi pe figuri – nu ştiu dacă erau ale lor sau erau contrafăcute, nu m-am priceput niciodată să descifrez mimica asiatică. Trebuia să „îl fac pionier” (adică să-l strâng de gât cu cravata roşie cu tricolor pe margine) pe şeful delegaţiei chineze şi, totodată, să-i dau şi un buchet de flori. De atâta aşteptare, mi s-au cam încurcat misiunile-n cap. Dar pas de află care-i şeful, între atâtea exemplare trase la xerox. Dintotdeauna am fost tare la logică, aşa că am decis că-i momentul să o pun în funcţiune: şeful nu putea să fie decât primul din şirul de furnici cu ochi oblici. Doar că nimeni n-a dat doi bani pe logica mea. Primul s-a dovedit a fi un fel de gardă a şefului. Astfel că, după ce m-a privit speriat crezând că atentez cu ştreangul la viaţa lui, prinzându-se că atentatul era o chestie aşa, cam onorantă, mi-a făcut semn către al doilea exemplar din rând. De emoţie şi de ciudă că misiunea fusese ratată pe jumătate, i-am smuls ăluia cravata cu năduf, am reuşit să i-o plasez şefului în mână, străduindu-mă, apoi, fără succes, să-i înod buchetul de flori la gât. Nici măcar atunci nu le-a dispărut zâmbetul, dimpotrivă. N-am văzut naţie mai zâmbăreaţă! Dar mă întreb şi acum: chiar or fi fost zâmbetele lor?
         
Întâlnirea (cu helisienii, nu cu ciuenlaii) a decurs într-o atmosferă destinsă şi deosebit de plăcută. Istoricul Marian Ştefan, o mai veche cunoştinţă a „răduleştilor”, ca şi Dan Elias, de asemenea, ne-a făcut fiecăruia câte o prezentare. Dacă, cu altă ocazie, m-a numit sarea şi piperul (va să zică, m-a făcut cu ou şi cu oţet), de data asta m-a numit căprioară. Motiv pentru Dan Elias, din stânga mea, să-mi şoptească: „Să vezi că pe mine mă face lup!” Elevii, şi chiar adulţii prezenţi, au pus întrebări, cărora noi ne-am străduit să le răspundem, am citit texte pentru copii, iar la final, elevul Mihai Barbu, care ne-a mărturisit că scrie, a citit un text de proză foarte frumos şi bine scris, pentru vârsta lui.


De altfel, în mapa de prezentare care ne-a fost oferită fiecăruia, am găsit versuri şi desene ale elevilor din Răduleşti, elevi talentaţi şi cu preocupări artistice, pe care dascălii lor îi ajută şi încurajează. Bravo şi unora şi altora!
          Îi felicit pe copiii care au rezistat o oră şi jumătate (în afară de timpul de aşteptare) şi păreau că ar mai fi stat cu noi, şi noi cu ei, dar n-am dorit să-i obosim, ştiind bine cum se aşteaptă, de regulă, pauza, după 50 de minute de „lecţii”. (Nu doar de către copii; am predat la adulţi nişte cursuri de engleză, iar de prin minutul 45 începea foiala şi unii mai îndrăzneţi „şopteau”, destul de tare cât să-i aud: teacher, break!2)).
          Evenimentul a fost înregistrat, în vederea difuzării, de televiziunea locală din Fierbinţi – IMPULS (realizator: ing. Constantin Florian, fost primar al Fierbinţilor, va să zică primarul celor fierbinţi).  
          Mulţumim doamnei Luminiţa Anghel, doamnelor şi domnilor care şi-au dat silinţa ca noi să ne simţim bine, inclusiv la agapa de la sfârşitul întâlnirii, precum şi copiilor care ne-au ajutat să plecăm de acolo mai bogaţi. Mai bogaţi sufleteşte şi chiar… intelectual, având în vedere că, aşa cum spune prietenul nostru Teoharie, noi, adulţii avem de învăţat de la copii. Înainte era invers, susţine domnia sa, dar acum lucrurile s-au inversat. Îmi permit şi eu să adaptez un proverb cunoscut, mergând pe aceeaşi idee: Cine n-are copii, să şi-i cumpere!

Slobozia, 04 aprilie  2013


1)  Informaţiile despre Răduleşti le-am preluat din pliantul care ne-a fost pus la dispoziţie tuturor invitaţilor.
2)  Pauză, doamna profesoară! (EN)


video

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu