Florentina Loredana Dalian

vineri, 18 ianuarie 2013

Instigare la nevisare, cu Florentina - Loredana Dalian


Recenzie Romeo Aurelian ILIE la cartea "A unsprezecea poruncă"


Public, mai jos, recenzia pe care a făcut-o cărţii mele tânărul masterand în Teologie Romeo Aurelian Ilie, pe care mi-a trimis-o astăzi, înainte de a se apuca de repetat pentru examenele de greacă şi latină pe care le are diseară. Continui să mă uimesc de multiplele direcţii în care se manifestă, cu maturitate, Romeo: munceşte (cu cârca) pentru a se întreţine, studiază pentru a ajunge preot, scrie poezie, eseuri, recenzii, îşi ajută mama, îşi suportă prietenii de la Helis, în primul rând pe mine care nu ratez nicio ocazie de a-l mai beşteli, în ciuda faptului că eu, la vârsta lui nici nu mă dezmeticisem bine pe ce lume sunt (mira-m-aş să mă fi dezmeticit şi acum!). Îmi place să cred că Romeo nu este un caz singular, ci exponentul (rarisim, ce-i drept) unei generaţii, din păcate prea hulite, prea încercate, prea refuzate de această societate strâmbă. Pe care sperăm totuşi să o îndrepte această generaţie şi cele care-i vor urma. Mulţumiri, Romeo! 

Anul 2012 a fost pentru prozatoarea Florentina – Loredana Dalian, membră a „grupului Helis”- Slobozia, un context potrivit pentru a reveni în atenţia publicului iubitor de literatură cu un nou volum. După mini-romanul „Scrisori netrimise”, care a avut menirea de a-i fixa locul pe orbita literaturii ialomiţene şi nu numai, ea îşi permite un moment de respiro şi se întoarce la prima ei dragoste, la proza scurtă.
          Volumul, numit foarte incitant „A unsprezecea poruncă” (Editura Rafet, 2012), a fost publicat în urma câştigării premiului „Mircea Micu” al Festivalului Internaţional „Titel Constantinescu”, Ediţia a V-a, desfăşurat la Râmnicul Sărat. Acesta cuprinde 15 povestiri, tratând tematici diferite, scrise în registre diferite, dar păstrând toate, aceeaşi marcă.
Unele dintre ele se definesc printr-un profund iz de melancolie şi trădează fără nicio reţinere sensibilitatea interioară a autoarei. Este vorba aici despre acele povestiri care reiterează copilăria, ilustrând anumite aspecte ale acesteia: aşteptarea bunicii în „Să pleci. Niciodată să rămâi”, lumea poveştilor în  „Căsuţa iepuraşului” sau jocul cu păpuşile în „Păpuşi”. Ceea ce atrage totuşi atenţia în aceste proze ale copilăriei, este faptul că fiecare dintre ele se sfârşeşte cu o notă de înţelepciune, izvorâtă din arcul peste timp pe care autoarea îl realizează  prin raportarea amintirilor la prezent, şi care constituie de fapt esenţa acestor proze. Un alt arc peste timp, dar în sens invers, se realizează şi în proza „Moara”, în care un moment al prezentului, întâlnirea cu un om drag, provoacă amintirea unui episod mai putin frumos al copilăriei.
Tot sub semnul amintirii, dar de data aceasta a unor persoane, sau mai degrabă personalităţi, stau prozele: „Mereu alţi călători”, tribut adus Părintelui Teofil Părăian; „Fotografia”, în memoria Părintelui Arsenie Papacioc şi „Poarta”, ce evocă figura Episcopului Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor.
Aceste texte, ale amintirilor, se pot clasa cu uşurinţă sub numele de „proze uşoare”, în sensul că pentru parcurgerea lor, cititorul nu trebuie să îşi exploateze foarte tare partea cognitivă, fiind suficient să se lase purtat de valul lecturii.
În contrast cu acestea, se evidenţiază un număr de patru texte, care prin complexitatea subiectului abordat, se pot oricând constitui sub forma unor scenarii de dramă de scurt metraj. Acest grupaj pe care l-aş numi „piesele de rezistenţă”, este alcătuit din prozele: „Zina”, „Clementina”, „S.O.S.” şi „Cântecul”. Prima dintre ele, „Zina”, ilustrează două aschii sărite din trunchiul comun al unei drame puternice: pierderea oamenilor dragi. Doar că direcţiile sunt diferite: o „aşchie” îşi pierde doar capacitatea de a-şi reda un sens vieţii, cealaltă îşi pierde chiar identitatea personală şi cu aceasta orice orientare existenţială. A doua proză din grupaj, „Clementina”, prezintă drama unei vieţi „lipsită de orice grijă”. Poate cea mai emoţionantă poveste este cea a tânărului locotenent Vasea, comandant de pluton şi cercetător ştiinţific, pentru care simţul sacrificiului se doveseşte a fi crez şi lege, şi totodată cauza morţii sale premature, o moarte care îl află în ajunul zilei în care ar fi vrut să-şi împlinească iubirea. Ultima proză din acest ciclu, „Cântecul”, aduce în atenţie drama şi totodată misterul unui călugăr plecat din mănăstire, dar care continuă să rămână sub jurământul tăcerii. Iar „trădarea” involuntară a acestui jurământ, aduce cu sine şi schimbarea de direcţie a vieţii: părăsirea gospodăriei în care găzduia, spre o destinaţie necunoscută.
Ceea ce au în comun aceste patru proze este starea de spirit pe care o insuflă, care se concretizează am putea spune sub forma unei instigări la nevisare, la realism. De altfel inclusiv titlul volumului spune acelaşi lucru, deoarece a unsprezecea poruncă, aşa cum reiese din proza omonimă, care este de altfel un colaj de situaţii aducătoare la realitate, este „să nu visezi”. Aşadar, viaţa şi provocările ei ne invită şi totodată ne învaţă să lăsăm naivitatea şi visarea copilăriei şi să ne ancorăm în realitatea concretă şi obiectivă a lumii in care trăim.
Un caz cu totul atipic pentru acest volum şi pentru proza scurtă a autoarei este proza „Plasa monofilară”. Şi aceasta deoarece, spre deosebire de restul textelor în care autoarea pare preocupată strict de situaţiile de viaţă prezentate, trecând cu vederea prezentarea decorurilor în care acestea au loc, sau mulţumindu-se să le prezinte foarte lapidar, în această proză ea reuşeşte să descrie foarte vast universul pescarilor, lăsând cititorul să simtă întreg parfumul ecosistemului „pescăresc”.
Aşadar, odată cu volumul „A unsprezecea poruncă”, scriitoarea Florentina – Loredana Dalian, ne poartă prin intermediul literelor, atât prin iluzoriile grădini înflorite ale amintirilor copilăriei, cât şi prin labirinturile psihicului uman, prin prezentarea unor drame existenţiale. Iar prin diversitatea tonurilor abordate, oscilând între melancolie şi realism, între trecut şi prezent, între dramă şi relaxare, înţelegem că avem de-a face cu o scriitoare aflată într-o continuă căutare a identităţii literare, cu un fruct din marele pom al literaturii, aflat într-un proces de coacere continuă.
Salutăm această nouă ieşire la rampă a scriitoarei Florentina - Loredana Dalian şi aşteptăm cu interes noile creaţii literare ale acesteia.


Romeo Aurelian ILIE

Bucureşti, ianuarie 2013

http://bineativenitinrai.blogspot.ro/

2 comentarii:

  1. Draga mea, multumesc frumos pentru introducere, dar nu crezi ca ai exagerat cu vorbele de bine? sa fi strecurat acolo si un cuvant, doua de rau despre mine, si-ar fi facut lumea o impresie mai realista. asa, ii faci pe toti sa creada ca as fi vreun model de viata... si nu cred sa fie adevarat.
    multumesc, oricum!!!
    cu drag, R.A.I.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tinere, ştii bine că nimeni nu te beşteleşte mai rău decât mine, dar asta nu înseamnă că nu te preţuiesc, sau că am spus vreun neadevăr în cele de mai sus. Ştiu că nu eşti perfect, dar păcatele ţi le spui la Duhovnic :)
    Hai, treci la studiu, şi lasă ifosele!
    PS: Când pe mine mă laudă cineva prea tare şi îmi găseşte numai calităţi, îi zic: "Ce mă descrii de parcă ai vrea să mă vinzi?" :))

    RăspundețiȘtergere