Florentina Loredana Dalian

miercuri, 22 august 2012

Festivalul „Titel Constantinescu”, ediţia a V-a


Râmnicu Sărat, 18 august 2012



          Asociaţia „Renaşterea Râmniceană” şi Editura „Rafet”, avându-l ca Preşedinte/ Director pe scriitorul Constantin Marafet, a organizat anul acesta (2012) cea de a cincea ediţie a Festivalului Internaţional „Titel Constantinescu” dedicat personalităţii râmnicene căreia îi poartă numele. Pretextul festivalului l-a constituit concursul de manuscrise literare (poezie, proză, teatru). Din cei 529 de participanţi (dublu faţă de anul trecut), juriul format din scriitorii Horia Zilieru – Preşedinte, Adrian Botez şi Constantin Marafet, a desemnat 11 câştigători cărora li s-au publicat volumele. Am avut deosebita onoare de a mă număra printre ei, publicându-mi-se volumul de proză scurtă „A unsprezecea poruncă”. Un volum destul de subţirel cantitativ, pe care îl consideram încă în lucru, urmând să mai adaug câteva texte, dar pe care nu m-am putut abţine să-l trimit pentru a mai testa încă o dată dacă drumul meu literar ar trebui continuat sau abandonat.


          Cu acest prilej, am fost invitată la festival, împreună cu membrii Asociaţiei Culturale Helis: Gheorghe Dobre, Costel Bunoaica şi Florin Ciocea. O altă ocazie (fericită) de a fi împreună, de a ne bucura de noi cunoştinţe, de a revedea altele mai vechi. Dar mai ales de a gusta, încă o dată, bucuriile pe care le conferă astfel de întâlniri care gravitează în jurul literaturii. Din parcursul până la Râmnicu Sărat, singurul lucru demn de amintit e faptul că, în comuna Ion Roată, am dat onorul la stânga în dreptul străzii lui nenea Vasilică. Nu ştiţi cine-i nenea Vasilică? Ba eu cred că ştiţi, dacă aţi citit „Helis”-ul şi pe Gheorghe Dobre.
Gh. Dobre, C. Bunoaica, F. Ciocea, F.L. Dalian

          Manifestarea ne-a surprins în mod plăcut, atât datorită prezenţelor remarcabile de la Râmnicu Sărat, cât şi celor petrecute, vorbite sau chiar nerostite. „Atracţia” evenimentului a fost binecunoscutul scriitor (de mine, mai întâi din manuale) Dumitru Radu Popescu, câştigătorul marelui premiu pentru volum de teatru. La proză, marele premiu a fost decernat scriitorului Emil LungeanuLa poezie, nu s-a acordat, niciun volum n-a convins până la acest nivel. Ne-a onorat cu prezenţa şi Dan Mircea Cipariu (doar ce ne întâlniserăm la Sibiu), care ne-a vorbit despre proiectul Opera scrisă.ro, al cărei preşedinte este, din câte am înţeles, o asociaţie ce apără drepturile de autor. Ne-am bucurat să-l revedem pe bunul nostru prieten Tudor Cicu, premiat şi el în cadrul festivalului şi pe scriitorul şi traducătorul Ion Roşioru, pe care eu îl ştiam şi-l apreciam din paginile revistei „Helis”. Despre omul Titel Constantinescu a vorbit foarte sensibil domnul profesor Traian Gh. Cristea. La festival, a fost prezentă şi doamna Maria Margareta Labiş, sora regretatului poet Nicolae Labiş, profesoară de limba şi literatura română. Domnia sa a dedicat o „scrisoare” lui D.R. Popescu, compusă din titluri ale operelor acestuia. De asemenea, a recitat poezia „Noi, nu!” de Nicolae Labiş. Momente deosebite au fost create prin recitalurile de poezie.

          În cadrul festivităţii, au fost acordate premiile, înmânate cărţile publicate şi prezentată Antologia în care au fost cuprinşi alţi 20 de premianţi, cei care au obţinut premiile speciale. Evenimentul a fost condus de – cine altul? – domnul Constantin Marafet, ajutat de inimoasa lui soţie. Cei doi Marafeţi ne-au făcut bucuria de a sta cu noi la masă, căci, sigur, a fost şi o masă, după terminarea părţii oficiale. Scriitorii mai şi mănâncă, domnule! Nu spun se mai şi mănâncă (între ei), că asta e deja cunoscut.  Domnul Marafet ne-a mărturisit că abia după ce s-a aşezat la masă, după ce a văzut că toată lumea are loc, a numărat furculiţele, şerveţelele, scobitorile, s-a mai liniştit. Ne-a spus apoi povestea interesantă a achiziţionării tipografiei, fără a fi avut un ban în buzunar. Mie îmi plac astfel de poveşti ale oamenilor curajoşi. Însă domnia sa nu a dat dovadă numai de curaj, ci şi de pricepere. Şi pentru că, în lumea asta nebună în care mai toţi aleargă după căpătuială, se mai găseşte câte un „nebun” să pună bani din buzunar să publice cărţi, se vede treaba că şi Dumnezeu îl ajută. Spun asta deoarece îmi imaginez că nu-i uşor lucru să organizezi un astfel de eveniment; mai mult, participând şi anul anterior la festival (atât eu, cât şi domnul Dobre), am putut constata cum nivelul calitativ a crescut simţitor. Îi urăm să-şi împlinească visul şi, anul viitor, să ne vedem la un festival care va dura măcar două zile. În orice caz, felicitări pentru toată truda, domnului Marafet, juriului pentru caznele la care a fost supus, premianţilor şi tuturor participanţilor! Vreau să remarc în mod special prezenţa domnului Primar Marian Mărgărit, din comuna Boldu, care a participat şi financiar la susţinerea festivalului. Când l-am văzut vorbind la microfon mai sfios decât o domnişoară şi mai poetic decât Poetul, am vrut să-l întreb ce caută îm politichie. Dar se pare că are ce căuta, oamenii îl iubesc şi îl aleg pentru că le susţine cauza. Bravo! Domnul Marian Mărgărit este Primar la Boldu încă din ... 1990. Mi s-a şoptit că este şi poet şi cântă şi frumos la chitară.
          Ca de obicei, în astfel de ocazii, am schimbat reviste şi cărţi. Noi am oferit revista „Helis” şi cărţile: „Noaptea, cu sinele meu” – Costel Bunoaica, „Trofee” – Gheorghe Dobre, „Scrisori netrimise” şi „A unsprezecea poruncă” (Premiul „Mircea Micu”) – FL Dalian. Florin nu s-a deranjat, el nu dă importanţă acestor lucruri sau poate vrea să-l citească numai posteritatea. Eu am primit: Vasile Ghinea – „Tăcerea din cuvânt”, Marian Ilie – „Dreaptă dragostea mea Mellactonia” şi „Lupta mea cu gânduri mov”, Tudor Cicu – „Cu traista de basme prin lume” (premiul „Victor Frunză”), Emil Lungeanu – „Gura lumii – Extracţii critice fără anestezie” şi Mircea Dinutz – „De-ale democraţiei” şi „Anamneze necesare” (critică, premiul „Dumitru Pricop”).


          Noi, helioţii, ne-am îmbarcat pe la o vreme şi am luat drumul Sloboziei, însă ziua nu s-a terminat. „Acasă” ne-au aşteptat prietenii noştri Creola şi Vitalie Buzu, (care fuseseră preveniţi încă de cu o săptămână înainte), cu iepure, pizza, clătite, ţuică şi vin de la mama Basarabia, brânză cu mămăligă şi... multă căldură sufletească.
F.L. Dalian, Mircea Dinutz
          De multe ori la festivaluri, mai interesantă chiar decât latura oficială este cea din „culise”, aceea în care se leagă prietenii, unele chiar pe viaţă, se netezesc asperităţi, sau... dimpotrivă (asta mai rar). Pentru mine, acest festival „s-a lăsat” cu două izbânzi: una e cea a publicării celei de-a patra cărţi, iar cealaltă, chiar mai importantă decât prima, este faptul că l-am cunoscut pe scriitorul Mircea Dinutz (premiat, de asemenea, la concurs). 
Nu discut de texte şi contexte (prietenii ştiu de ce!), dar cert este că întâlnirea noastră a fost una specială (şi asta n-am constatat-o doar eu). Domniei sale îi dedic, împreună cu toată preţuirea mea, versurile lui Alexandru Macedonski (Rondelul meu):

„Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.

Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,

Și înălțarea e-n iertare.


video





Slobozia, 22 august  2012

2 comentarii:

  1. Doi condeieri de talent: o prozatoare, Florentina şi un poet; Teo Cabel (pe blogul meu de astă dată), au consemnat cronica unei zile de neuitat. Felicitări amândorura, că au pecetluit în cuvinte nemuritoare, dar şi fotografii grăitoare, acele clipe, când mulţi (cei din sală) s-au aflat printre corifeii scrisului. Unii intraţi în literatură, alţii aşteptînd cuviincioşi să le vină rândul. cei care vă vor citi, au ce afla şi ce comenta, mai ales că în paralel, la Rm-Sărat s-a ţinut o altă manifestare literară, ale cărei "răsunete,(mai palide), doar pe blogul poetului Ion Lazu le-am citit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit şi eu (la sugestia mesajului de mai sus) cronica lui Teo Cabel şi m-am bucurat de ea. Cu cât suntem mai mulţi care "fotografiază" clipa, cu atât mai bine.
    Să ne revedem sănătoşi şi să avem despre ce scrie! Uneori am senzaţia că doar acest tip de evenimente mai ţin cultura. Trebuie să le afle lumea, să ştie că există, să nu se descurajeze. Altfel, vom fi copleşiţi de avalanşa de incultură din mass-media şi de peste tot. Nu mor caii când vor câinii şi nici cultura când vor inculţii!

    RăspundețiȘtergere