Florentina Loredana Dalian

luni, 11 iunie 2012

Alege viața!

Concertul umanitar din 07 iunie 2012




Dimineaţa, după ce mă trezesc, deschid fereastra şi trag aer în piept. Privesc cerul, pomii, florile, păsările. Uneori, mai zăresc câte-un bătrân târându-şi cu greu paşii, câte-un câine amuşinând după vreo bucată de pâine, câte-un copil desculţ alergând pe lângă vreo ţigancă cu sacul în spate târându-şi existenţa între două tomberoane. Alteori, mă gândesc că, în timp ce eu mă bucur de priveliştea din spatele blocului, în aceeaşi clipă, un om nu se poate da jos din pat, un altul nu poate deschide fereastra, un altul ochii... Îi mulţumesc Lui Dumnezeu că nu sunt eu aceea, apoi mă las absorbită de „vâjâiala” cotidiană. Şi uit. Uit că, în timp ce eu mă vait (în sinea mea numai) că iar trebuie să mă duc la serviciu, că iar va trebui să mă confrunt cu diversele provocări profesionale, că iar am rămas în urmă cu scrisul, că trebuie să spăl vasele, să şterg pantofii, să..., uit că sunt oameni care ar da orice să facă toate acestea, numai să poată. Desigur, am o consolare: că n-aş fi eu singura care procedează aşa. Să fim serioşi! Şi să nu ne mai ascundem după cireş. Uităm. Toţi uităm! Uităm că cele pe care le-avem sunt mai de preţ decât cele pe care ni le dorim. De-aceea, uneori, Dumnezeu ne mai zguduie, fie direct, fie prin alţi semeni ai noştri. Să ne amintim.
Cazul Danielei Simion este unul care a avut acest rol pentru o parte din comunitatea în care trăim. Suferinţa unei tinere de 21 de ani a pus în mişcare nişte forţe care s-au mobilizat rapid, nişte oameni care au înţeles că sunt lucruri care nu aşteaptă. Şi că nici şansa de-a oferi nu ne este permisă la nesfârşit. Constantin Noica a scris undeva în jurnalul său că: „Ceea ce nu facem repede, nu facem”. Sunt cazuri în care aceasta se aplică mai mult ca în altele. Aşadar, repede şi bine au făcut cei care au avut iniţiativa lăudabilă de a susţine un concert cu scop caritabil – Asociaţia „Din inimă pentru aproapele” a Protopopiatului Slobozia, împreună cu doamnele Doina Dumitru şi Doina Roşca. Împreună, au mobilizat câţiva vorbitori, printre care m-am aflat şi eu (le mulţumesc!),  elevul Andrei Stancu şi profesoara Elena Mocanu, precum şi pe violonistul Ionuţ Bolozan şi grupul de copii „Fiore Blu” de la Şcola Generală nr. 2 „Sf. Andrei” Slobozia. Nu mai spun despre prestaţia excelentă a Coralei Protopopiatului, pentru că, aici, accentul se pune pe altceva. Chiar dacă nici nu putem trece cu vederea faptul că soliştii au ridicat sala în picioare. Ca, de altfel, şi talentatul Ionuţ care a încântat publicul cu vioara sa. Desigur, gingăşia şi talentul copiilor de la Şcoala 2 au fost, de asemenea, la înălţime. Ca şi discursul lui Andrei şi al doamnei Mocanu. Dar nu, nu despre asta vorbim. Ci despre faptul că nişte oameni şi-au lăsat pentru un timp treburile care nu se mai termină, familiile, odihna, pasiunile, pentru a fi acolo, atunci când era nevoie de ei. Desigur, aici includem şi pe minunaţii elevi care au participat voluntar la desfăşurarea evenimentelor şi care au pus atât de mult suflet în tot ce au făcut (vă felicit din inimă, dragilor, şi fac o plecăciune în faţa voastră! De multe ori, noi, adulţii, ar trebui să luăm notiţe de la voi. O spun cu toată seriozitatea şi cu toată admiraţia). Dar şi pe minunatul public, care a rezonat cu cele petrecute joi, 07 iunie 2012, la Casa Municipală de Cultură şi care a contribuit, după posibilităţi, la strângerea unei sume reprezentative de bani. Eu nu discut cât, cum şi în ce monedă. Contabilitatea mi-e nesuferită. Eu vorbesc aici de o altfel de monedă, aceea pe care ar trebui s-o folosim mai des la schimb, fără calcule, fără zecimale, fără alte fasoane: omenia!
Ceea ce s-a petrecut joi la concertul umanitar a dovedit că se poate. Că se poate să mai fii om într-o lume de neoameni (contrazicând vorba lui George Ranetti: „Ce de-a lume, ce de-a lume, şi niciun om!”); că, într-o lume dezbinată, în care diversele categorii sunt asmuţite unele împotriva altora pe motive de cele mai multe ori absurde, se poate să existe consens, comuniune şi efort comun pentru sprijinirea unei cauze. Trebuie amintit faptul că a existat şi o categorie de persoane  care, deşi nu au putut participa, au transmis gândurile bune, încurajări, felicitări şi chiar sume de bani prin reprezentanţi. Bravo tuturor celor implicaţi! Bravo tuturor celor care au pus un bănuţ (mai mare sau mai mic) în coşul omeniei! Tuturor celor care au ales viaţa pentru Daniela, la îndemnul celor care am urcat pe scenă.
         Dimineaţa, după ce mă trezesc, deschid fereastra şi trag aer în piept. Privesc cerul, pomii, florile, păsările. Şi mă gândesc prin ce minune pomii înverzesc ca să îi pot privi, florile înfloresc pentru a-mi bucura mirosul, păsările cântă pentru a-mi mângâia auzul. Şi, dacă ele fac acestea fără să primească ceva în schimb, mereu şi constant, fără contabilitate, fără fişa postului, eu de ce n-aş putea să fac ceva, măcar din când în când, pentru un seamăn de-al meu? Suntem grăbiţi? Unde ne grăbim? Suntem săraci? Să ne-amintim mai des proverbul care spune: „M-am tot văitat că n-am pantofi, până când am întâlnit un om fără picioare”. Suntem blazaţi? Teiul de ce nu se plictiseşte să înflorească în fiecare an? Chiar şi în seara în care am ieşit de la concert, îşi răspândea cu generozitate mireasma. Să învăţăm de la teiul în floare! „Învaţă de la toate!”, îndemna poetul, adăugând: „Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci/
Să-nveţi din tot ce piere - cum să trăieşti pe veci.”

Slobozia, 10/11 iunie 2012

După Concertul caritabil din  07 iunie 2012

video

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu