Florentina Loredana Dalian

miercuri, 28 martie 2012

Dragoste si literatură



         Doamna Profesoară de Religie, Theodora Vild, o mai veche prietenă (veche prietenia, nu doamna în cauză, de altfel mai tânără decât mine), mi-a făcut bucuria de a mă invita (nu pentru prima dată) la clasa domniei sale, a IX-a C a Liceului Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia. De câte ori mă întâlnesc cu elevii, mai ales că Pedagogicul e la o azvârlitură de băţ de bacovianul „Liceu, cimitir al tinereţii mele” (mai trebuie să spun unde am absolvit şi cât de mult mi-a plăcut?), am un sentiment de babă coclită care se duce în faţa unor copilasi să facă pe deşteapta. Şi cum nu mă dau babă nici când voi fi, mă tot întreb ce ar trebui să le spun, cum să le vorbesc încât să nu fiu „un alt adult care vine din lumea lui fără s-o înţeleagă pe-a noastră”. Doamna Vild nu mi-a dat o temă anume, lăsând la latitudinea mea acest lucru. Evident, invitată în calitate de scriitor (sau cu pretenţii de), scopul meu a fost cel de a le vorbi despre literatură. Dar cum, astfel încât să nu mă suprapun peste profesorii lor de limba şi literatura română (care le vorbesc oricum mai bine) şi să îi şi conving în mai puţin de o oră să citească? Şi atunci, desigur, m-am pus în locul lor, am închis ochii şi mi-am imaginat că sunt elevă, încercând să descopăr despre ce mi-ar fi plăcut să aud în ziua aceea. Şi, pentru că tema este general valabilă, universală şi perpetuuă, am ales să le vorbesc despre dragoste. Dragostea în literatură. Am avut un dialog prin care am descoperit împreună poeţii care au scris despre dragoste, apoi prozatorii. Le-am vorbit despre câteva romane de dragoste din literatura română care mie îmi plăcuseră la vârsta lor, dar care sunt convinsă că mi-ar plăcea şi acum: Ionel Teodoreanu – La Medeleni şi Lorelei, Mihail Drumeş – Invitaţie la vals, Garabet Ibrăileanu – Adela, Camil Petrescu – Ultima noapte…, prima noapte şi Patul lui Procust. Dar mai ales le-am vorbit despre Maytrei şi Mircea Eliade, despre motto-ul romanului „Maytrei”: „Îţi mai aduci aminte de mine, Maytrei? Şi oare, m-ai iertat?”, despre răspunsul primit la distanţă de 42 de ani prin romanul lui Maytrei Devi: „Dragostea nu moare”. Le-am spus numai atât cât am considerat că le va stârni interesul. Dacă am reuşit sau nu, probabil nu voi şti niciodată. Dar sunt convinsă că undeva, cumva, lucrurile nu au trecut pe lângă ei. Mi-au spus-o ochişorii lor măriţi a mirare, liniştea în care m-au asculat, frumuseţea florilor pe care mi le-au dăruit.
Mulţumesc IX C, mulţumesc Theodora Vild!
Doamna Profesoară de Latină Mariana Tărăcilă, care nu ratează nicio ocazie să mă aibă la clasă, a profitat de moment şi a adus în Cabinetul de Limba şi Literatura română elevii de la a XII-a C, de altfel cunoştinţele mele de anul trecut. Aceeaşi elevi serioşi şi glumeţi, totodată, pe care îi ştiu. Vă mulţumesc şi vouă, dragilor, şi doamnei Mariana Tărăcilă , pentru imensa bucurie a revederii şi a gustării împreună a câtorva momente frumoase.
Elevilor de la IX C le-am prezentat Revista „Helis” pe care au răsfoit-o curioşi. La sugestia doamnei profesoare Theodora, eleva Marinela Bârsan a citit poezia „Domnişoara Nimeni” apărută în numărul din ianuarie, 2012.
La clasa a XII-a, au citit elevele Carmen Istrate si Eleonora Aron din miniromanul meu: „Scrisori netrimise”.
Timp de două ore, cât am stat în cabinet, eleva Marina Antonescu de la clasa a X-a A a desenat continuu. Este foarte talentată, eu rămân mereu fără cuvinte în faţa unui asemenea talent.
Am înţeles că elevii se pregătesc pentru un proiect intitulat „Veşnicia s-a născut la sat”. Până data viitoare când, probabil, ne vom revedea la Săptămâna altfel care va avea loc în şcoli, le doresc succes în tot lucrul bun pe care şi l-au propus.

Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 28 martie 2012

Câteva fotografii pe care le-am pus într-un film, pe superba muzica „Valsul primaverii”


4 comentarii:

  1. Nu sunt cititor inrait.Nici macar nu citesc coerent. Nu ma simt destept. Dar simt, intuiesc, "vad", atunci cand in fata mea se afla ceva mai mult decat sunt eu.Si a intrat o doamna cu sacou rosu si privire luminoasa... nu s-a asezat nicaieri, nu ne-a privit de sus, nu ne-a "rupt" cu fraze sforaitoare, dar a vorbit ca si cum ar astepta sa se trezeasca in vreunul din noi vreun geniu care sa o uimeasca, asa, cu scanteile mintii lui.Nu prea am inteles de ce iubeste literatura, de ce scrie sau de ce ar trebui sa facem si noi asta, am simtit ca ne asteapta acolo in lumea ei sa ne spuna ceva. Poate ea nu stie, dar noi nici macar nu ne dorim sa citim, e prea greu, daca ne-ar citi ea...sau altcineva...sunt atatea intelesuri pe care nu le putem descifra, ne-ar trebui un dictionar la fiecare pagina. Si totusi..ceva in interiorul nostru ne intreba: de ce nu vreti, de ce nu puteti, de ce nu simtiti magia? Vi se pare trist? Nu e...asa suntem noi, asa putem fi...noi avem alte idealuri.....poate doreste dansa sa scrie totusi o carte despre noi, nu cum au fost alte vremuri, ci despre cele care sunt, oamenii care vom deveni si adolescentii care, desi nu au citit multe, vor sa stie multe si sa isi gaseasca o cale. A lor, numai a lor.
    Adolescentul ne-miop, clasa a IX a C.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Scarlett,

    Adolescenții care vor să știe multe și să își găsească o cale pot face aceasta și prin intermediul cărților. Și eu am fost adolescentă, frământată de gânduri, întebări, incertitudini... pe unele dintre ele nu le-am deslușit nici acum. Cititul este doar un mijloc prin care, pas cu pas, mai poți afla adevăruri... parțiale. Este interesant și liniștitor oarecum să vezi că și alții au trecut prin aceleași stări, au avut aceleași probleme și să încerci să iei de la fiecare ceea ce este bun sau ce simți că ți se potrivește.
    Eu mă bucur că ai scris acest comentariu, chiar cu talent literar, dovadă că ești una/ unul dintre adolescenții care caută răspunsuri și în literatură.
    Mulțumesc și aștept oricând opinii sincere din partea ta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cartea
    de ce sa ne pierdem intr-o lume
    departe de adevar
    de ce ne cufundam in randuri
    si nu ne vedem ce e intre noi?
    nu e destula poveste?
    nu e destul fior?
    Poate ca adevarul nu e suficient
    poate ca povestea-i trista
    poate totu-i prea strident...
    MariB.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cartea nu te duce într-o lume departe de adevăr, cartea este chiar viața, numai că spusă altfel, cu talent, cu sensibilitate, prin prisma celui care o vede cu ochii săi. Merită să citești și numai pentru a afla acest lucru.
    Mulțumesc pentru opinie!

    RăspundețiȘtergere