Florentina Loredana Dalian

sâmbătă, 23 iulie 2011

Fotografia (În memoria Părintelui Arsenie Papacioc)


Sunt puţine amintiri care m-au urmărit din perioada liceului. Printre ele se află şi Fotografia. O priveam cum stătea aşezată cuminte pe peretele dinspre răsărit, sub icoană, în camera colegei mele de bancă. Din prima clipă în care mi-au picat ochii pe ea, m-a fascinat. Într-un mod pe care nu mi-l pot explica nici acum. La vremea aceea – nici atât. Era o fotografie color, ceea ce, pe atunci, nu prea vedeai. Dar nu acesta era motivul fascinaţiei. Cadrul era natural, undeva într-un câmp plin cu verdeaţă. O fetiţă cu trăsături de păpuşică stătea jos, având în faţă un coş cu fructe roşii (cireşe sau căpşuni). În spatele ei, la o oarecare distanţă, un călugăr destul de în vârstă, parcă ieşit din timp, cu barba complet albă. Şi cu o privire care-ţi lua minţile. Dar ţi le şi punea la loc.
         Am întrebat-o pe Ştefi „Cine-i acolo?”. Mi-a spus că fetiţa era ea, iar călugărul (căruia îi spunea „Tataie”) – fratele bunicului ei dinspre tată. Am primit explicaţia cu suspiciune. Nu pentru că n-aş fi avut încredere în ea; dar îmi era foarte greu să accept că acel călugăr era o persoană reală, cineva care trăia ca şi noi (respira, vorbea, mânca); eu mi-l imaginam mai degrabă ca pe un sfânt, unul care a trăit demult (culmea e că nici măcar nu ştiam mare lucru despre sfinţi la vremea aceea). Şi nu înţelegeam ce căuta Ştefi lângă el. N-am mai adus vorba niciodată. Dar, ori de câte ori intram în camera aceea, aruncam priviri furişe spre fotografie, dinspre care simţeam izvorând puteri magnetice cărora nu mă puteam sustrage.
Fotografia aceea m-a urmărit în timp ca un semn de întrebare. O întrebare la care nici măcar nu mă oboseam să mai caut răspuns.

         Au trecut anii. Peste 20. Viaţa desparte oameni şi-i adună la loc. Aflasem, între timp, cine este călugărul din fotografie, îl ascultasem la televizor, pe internet, citisem interviurile, sorbindu-i vorbele cu nesaţ. Dar mai ales îi urmăream, cu aceeaşi fascinaţie, privirea, când serioasă, când jucăuşă, dar întotdeauna vie. Extrem de vie, de frumoasă şi de odihnitoare. Nu-l văzusem „pe viu” niciodată. Dar îmi spuneam că trebuie. Însă nu mă grăbeam. Ştiam că are peste 90 de ani. Dar ce conta? La cât părea de tânăr, mi se părea că ar putea trăi o veşnicie.

         Pe Ştefi am revăzut-o într-un moment nu tocmai fericit al vieţii ei. Într-o noapte, m-a sunat. Şi m-a rugat să mă duc până la ea, că are „o stare”. Nu obişnuiesc să ies noaptea din casă. Dar când un prieten te sună la ore neconvenţionale să-ți spună că are o stare, nu mai ai timp de întrebări.
Când am intrat în casă, aceeaşi pe care o ştiam din vremea liceului, privirile mi s-au lovit de o mulţime de fotografii ale Părintelui. Uitând de ce m-am dus acolo, uitând până şi de buna-cuviinţă, am început să-mi plimb paşii de la o fotografie la alta, exclamând: „Ce frumos e! Doamne, ce privire! Ah, ochii aceştia!” Ştefi m-a asigurat, râzând, că voi pleca de la ea cu una dintre fotografii. Am protestat, jenată, spunându-i că nu pot să accept, că acelea sunt amintiri de familie; eu, dacă vreau să-l văd, caut imagini pe Google, etc. Nu m-a luat în seamă şi, la plecare, mi-a pus în braţe una dintre fotografiile înrămate. Am luat-o bucuroasă şi, în miez de noapte, i-am căutat un loc în casă, care să i se potrivească. După ce am mutat fotografia în câteva locuri, am pus-o, în cele din urmă, pe un raft de unde mă priveşte când intru în sufragerie. Cum, de multe ori, n-am pe cine saluta când intru în casă, obişnuiam să „conversez” cu Părintele: „Sărut mâna, Părinte! How are you today? I’m fine, thank you! M-a supărat cutare, am ţipat la pisică, am mâncat vreo doi oameni. Ştiu, ştiu. Am greşit. Promit ca mâine să mănânc numai unul.” Şi, căutându-i privirea, mă aşteptam să-mi facă cu ochiul, adăugând: „Ai grijă, dragă, că inima omului nu-i ficat!”

         Ieri, când am intrat în casă, cu sufletul tulburat de vestea plecării sale la Domnul, mă întrebam fără noimă: Atât rămâne dintr-un om? O fotografie? Am căutat răspunsul în frumoasa-i privire şi mi-am amintit vorbele sale: „O! Dac-aţi şti ce mare e omul! Omul e creaţia Lui Dumnezeu!”

         Fotografia. Fotografia nu e decât nevoia noastră de reprezentare materială a ceea ce, de fapt, nu poate fi reprezentat. Mesajul pe care ea ţi-l transmite răzbeşte dincolo de zidul vizualului, dincolo de palpabil, de descriptibil. Pentru că mesajul acela nu se adresează unuia din cele cinci simţuri cu care suntem înzestraţi, ci omului însuşi.

         Nu, eu nu purtasem zeci de ani în bagajul sufletesc o imagine, ci ceea ce se afla dincolo de ea. Şi dacă o fotografie o poţi pierde, dacă o imagine se poate estompa în memorie, niciodată nu vei pierde din suflet un om.
         Rămâne pentru mine, totuşi, un semn de întrebare: cum poţi iubi un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată? Şi cum, oare, l-ai fi putut iubi, dacă l-ai mai fi şi întâlnit?



vineri, 22 iulie 2011

Marie-Magdalenă

Să mă ierţi pe mine
în numele întregii omeniri
Marie-Magdalenă
cea Sfântă şi „întocmai cu Apostolii”
care va să zică ce ţi-a lipsit
încât să nu fii socotită
în rând cu ei ci
doar asemenea lor

eu ştiu
eu ştiu că te faci vinovată
de a-ţi fi lipsit prea multe -
trădarea lui Iuda
lepădarea lui Petru
prigonirea de creştini a lui Pavel
îndoiala lui Toma -
vinovată eşti Magdalenă
tu nici n-ai trădat
nici te-ai lepădat
nici pe creştini n-ai prigonit
nici nu te-ai îndoit
tu doar
ai iubit
- până şi Sfinţii se fac vinovaţi de iubire -
şi ai crezut mereu
tocmai fiindcă iubirea nu ţi-a căzut nicio clipă
cum nicio clipă nu
te-ai lăsat copleşită speriată încercată
de slăbiciuni omeneşti

de-aceea te rog pe tine
vestitoarea mântuirii noastre
mă iartă pe mine
în numele întregii omeniri
că-n loc să te cinstim cum se cuvine
te-am aşezat într-o zi oarecare din calendar
de parcă Vestea ce ne-ai dat
ar fi fost una oarecare
amestecându-se indecent
printre ştirile de la ora cinci
de parcă iubirea ta n-a existat
de vreme ce n-a fost
ţipată
în gura mare
de parcă credinţa ta
fără nimic spectaculos
- nicio întoarcere nicio convertire -
s-ar putea compara cu a noastră
a puţin-credincioşilor
care nici pe Domnul nostru
până pe Cruce nu L-am însoţit
şi dincolo de ea
nici Maicii Sale sprijin
lacrimilor nu i-am fost
nici Îngerii cu plânsul nostru
nu i-am înduplecat
nici Domnul nouă mai-nainte
ni s-a arătat
şi Învierea
abia de-o mai vestim
cu sfială…

iartă-mă pe mine
iubită Magdalenă vinovată
de iubire
şi-ajută-mi mie păcătoasa
asemenea ţie vinovată să fiu
de a-L fi iubit
prea mult…

miercuri, 20 iulie 2011

Premiile "Titel Constantinescu" ale Editurii Rafet, 2011

EDITURA RAFET A DESEMNAT CÂŞTIGĂTORII CELEI DE-A PATRA EDIŢII
a Festivalului Internaţional de Creaţie Literară “TITEL CONSTANTINESCU’’

        În acest an, numărul celor înscrişi a fost cu 47% mai mare decât anul trecut, însumând 237 de creaţii literare, dintre care 43 au fost descalificate  (fiind cărţi publicate deja, ori care au depăşit 220 pag., format A5 – cf. Regulamentul de concurs!), rămânând în concurs 194, dintre care 39 au fost nominalizate la marile premii. 
 Premiile care s-au acordat:
Marele Premiu „ Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de eseuri:
CAZUL DACIA…ROMÂNIA DE AZI: PREGĂTIREA CEA TAINICĂ (a Drumului spre ROMÂNIA SACRĂ, de ieri, de mâine…de PURURI!) -  de  Adrian BOTEZ 
Marele Premiu „ Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de proză:
ROLURI DE COMPOZIŢIE,  ACTE IMPURE – de Geo VASILE
Premiul „Victor Frunză” – cu publicarea volumului de eseuri:
PSIHOTECA – Aforisme şi eseuri – de Eugen   EVU
Premiul „ Octavian Moşescu ” – cu publicarea volumului de proză:
PE MASA DE OPERAŢIE – de Constantin  STANCU
Premiul ,, Alexandru Sihleanu’’ – cu publicarea volumului de versuri:
CAFEAUA DIN PAHARUL IUBIRII –  de Valeriu MATEI (CHIŞINĂU)
Premiul  ,,C.C. Datculescu ‘’ – cu publicarea volumului de versuri:
TĂCERI ASURZITOARE de Tatiana DABIJA (CHIŞINĂU)
Premiul „Florica Cristoforeanu” – cu publicarea volumului de versuri:
 A DESCHIS O FLOARE OCHII  - de Marin MOSCU
Premiul „ Dumitru Pricop” – cu publicarea volumului de fabule:
LA ÎNCEPUT A FOST… UMORUL  - de Lucian MĂNĂILESCU
Premiul ,, MIRCEA MICU” – cu publicarea volumului de proză:
THE GODMOTHER –  de Ion IFRIM
Premiul  ,, Slam Râmnic” – cu publicarea volumului de versuri:
CÂNTECE DIN PREPELEAC – cronică pictată-n rime – de Marian ILIE

Editura Rafet a hotărât suplimentarea premiilor de la 5 la 10 premii, şi acordarea de premii speciale, constând în publicarea  într-o antologie. Cei care vor primi premiul special al editurii Rafet (şi vor fi, deci,  publicaţi în antologie) sunt: Ionel Necula, Luminiţa Dascălu, Liviu Ofileanu, Horia Crioşteanu, Manuela Măcelaru, Lică Pavel, Ion Maria, Ioana Voicilă Dobre, Vasile Popovici, Florentina Dalian, Carmen Tania Grigore (Anglia), Valerian Călin, Albert Cătănuş, Constantin Kapitza, Elena Niculescu, Petru Solonaru, Stan Brebenel, Mereuţă Bogdan, Iulia Ştreangă, Carla Schoppel, Monica Mureşan, Cristi Iulian Avram, Elena Olariu, Aurel Avram Stănescu, George Paşa, Elena Chesov (Chişinău/R. Moldova), Tincuţa Bernevic, Ruxandra Niculescu (Elveţia), Mircea M. Pop (Germania).
Cei 10 autori câştigători  îşi vor vedea creaţiile publicate în volum, de către Editura RAFET  - şi lansate în cadrul Festivalului Internaţional de Creaţie LiterarăTITEL CONSTANTINESCU’’ , împreună cu “Antologia” ,  în   data  de 13 AUGUST 2011, ora 11.00, la restaurantul ,,OVIDIU’’, din Râmnicu Sărat.

Constantin Marafet


sâmbătă, 16 iulie 2011

Cu înc-o umbră

Cu înc-o umbră
mai săracă e halta
de-azi înainte -
în depărtare trenul
care nu te-a adus


From now on
there is one shadow missing
in the flag station…
too far away the train
that didn’t bring you here


À partir de maintenant
il y a un ombre de moins
dans la station ferroviaire ...
trop loin le train
qui ne vous a pas amené ici

RO, EN - Florentina Loredana Dalian
FR - Radu Claudiu Popa